Surprize, surprize! Fiul Vioricăi Dăncilă îl consiliază pe Ilie Sârbu!

Vă mai amintiți de Ilie Sârbu? Fostul lider maxim al PSD Timiș și unul dintre cei mai influenți oameni din România în timpul prim-ministeriatului lui Victor Ponta este de mai bine de trei ani șef pe la Curtea de Conturi. Acolo unde este consiliat de fiul premierului Viorica Dăncilă. Premier care este dușmanul declarat al ginerului lui Sârbu, Victor Ponta.

Ilie Sarbu

Încurcate sunt căile politicii în România! Ani la rândul senator și președinte al PSD Timiș, Ilie Sârbu s-a retras în toamna anului 2015 într-un post călduț la Curtea de Conturi, fiind numit vicepreședinte al Autorității de Audit, funcție creată special pentru el. După 11 ani petrecuți în Senat, pe 19 octombrie 2015, el își dădea demisia din calitatea de senator. Conicidența face ca acest lucru să se fi întâmplat nu cu mult înainte ca ginerele său, Victor Ponta, să-și piardă fotoliul de premier. Ajuns la Curtea de Conturi, Ilie Sârbu a intrat într-un con de umbră. Și asta după ce, mai ales în perioada în care ginerele său era premier și președinte al PSD, era unul dintre cei mai influenți oameni din România.

În fine, acum a ieșit din conul de umbră! Și asta după ce Newsweek a descoperit că fiul Vioricăi Dăncilă, Victor Dăncilă, este consilierul personal al lui Sârbu la Curtea de Conturi. „Domnul Victor Florin Dăncilă este angajatul Autorității de Audit, cu contract individual de muncă determinată (durata mandatului demnitarului aferentă perioadei 29 ianuarie 2018 – 15 octombrie 2020, avînd fucnția de consilier în cadrul cabinetului demnitarului – domnul ILIE SÂRBU, vicepreședinte al Autorității de Audit)”, se arată într-un răspuns al instituției pentru Newsweek.

Fiul premierul poate fi concediat numai de Ilie Sârbu, mai arată sursa citată. Evident, e greu de crezut, că fiul lui Dăncilă a auzit despre acel post extrem de bine remunerat și s-a dus să dea concurs pentru a-l ocupa. În schimb, ce se știe foarte bine este că Viorica Dăncilă e dușmanul declarat al lui Victor Ponta, care nu scapă o zi pentru a o ironiza. Iar în acest timp, fiul lui Dăncilă este consilierul socrului său. De altfel, la nivel de zvonuri, cu câteva luni în urmă s-a vorbit că Ilie Sârbu ar fi tentat să se întoarcă în politică pentru a-l ajuta pe Ponta în proiectul său, Pro România. Mai trebuie spus că, în vara anului trecut, și fiica lui Sârbu și soția lui Ponta, Daciana Sârbu, a demisionat din PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 10:37 )

Prin PRORomânica se repetă cazul balcanic al UNPR-ului. Separaţi în faţă, pe aceeaşi mână pela spate. Nu-i nici o noutate.

Dr Seuss a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 12:40 )

Asa si ?

tibi a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 12:51 )

asa, si? vreau sa vad pedepse aplicate, nu onanisme inutile. cat timp mai doarme poporul asta? cate generatii de babalaci mai trebuie sa moara pana scapam de uscaturi?

Dr Seuss a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 13:27 )

Lucruri marunte ce au o umbra mare, dar tot umbra ramane. Menirea lor este de a ne tine ocupati. Iesi la lumina Tibi

anteconbega a spus: (ianuarie 30th, 2019 at 15:28 )

@Dr Seuss. Exact aşa. Trebuie tăiată mâna pidosnică, ca la arabi altădată.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.