De la războiul Dragnea – primari la un nou argument pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Războiul dintre Guvern şi primarii marilor oraşe pe marginea bugetului din acest an a făcut multe breaking news-uri la televiziuni şi a ţinut prima pagină a ziarelor. Un război personalizat pe alocuri, după ce Liviu Dragnea şi-a asumat rolul de „tătuc” al naţiunii şi a condus pe faţă sau din umbră negocierile. Numai că disputa n-a produs acea mare emoţie pe care şi-au dorit-o primarii. Lumea n-a ieşit în stradă să-i susţină, internet-ul nu s-a inflamat, ca în alte multe cazuri. Evident, stând pe margine n-ai cum să le faci galerie lui Daddy-Vitamină, Vâlcov-Cimitir sau Orlando-Discotecă.

ino-ardelean-editorial

Şi, da, primarii au dreptate. Bugetele locale fiind construite în mare parte din impozitele pe venit, când acest impozit a scăzut de la 16% la 10%, s-a produs o gaură. Mai mult, ca principiu, România are nevoie de o reală descentralizare fiscală, prin care cea mai mare parte a banilor colectaţi la nivelul unei unităţi administrative să rămână la dispoziţia acesteia. Acum banii se duc la guvern, iar de acolo pe criterii subiective şi polticianiste, se împart la nivel local. Şi la fel fac toate guvernele.

Numai că există multe probleme şi la nivelul primarilor. Mulţi dintre ei s-au transformat în nişte baroni, chiar satrapi locali. Sau, dacă vreţi, în nişte mici „Liviu Dragnea” locali. Aruncă cu bani pe tot felul de şuşanele, panseluţe, borduri, fântâni cântăreţe etc. O risipă fără număr şi fără nicio jenă. Primăriile, la fel ca guvernul, colcăie de sinecurişti, impostori, incompetenţi, amante, rude, cumetri, piţipoance etc. Sigur, peste tot cam un sfert din personal trebuie să muncească şi pentru cei de mai sus. Când tot Guvernul PSD a aprobat, fără niciun fundament economic, majorarea salariilor, aproape toţi primarii s-au dus la pragul maxim cu acestea.

Multe salarii s-au triplat, iar pe la ţară un portar de primărie ia mai mult decât directorul şcolii. De ce nu spun primarii ce procent din buget era destinat anvelopei salariale înaintea majorării salariilor şi cât după aceea? Având bani, mulţi dintre primari nu s-au mai ostenit cu atragerea de fonduri europene. Era şi greu având în vedere genul de angajaţi pe care-i au. Mai mult, cu o justiţie anihilată de actuala putere, nici nu mai au teamă de nimic. Abuzul în serviciu, principala armă a procurorilor împotriva acestor baroni, aproape a fost dezincriminat.

Uitaţi-vă, de exemplu, cine conduce această luptă împotriva lui Dragnea! Gabriela Firea, care atunci când avea susţinerea PSD, a făcut ce a vrut în Bucureşti. A înfiinţat ilegal (există sentinţă definitivă) nenumărate companii ale municipalităţii pe care le-a ocupat cu numeroasele rude pe care le are. A aruncat milioane şi milioane de euro pe tot felul de spectacole şi kitsch-uri. Acum se plânge că nu are bani. De aici şi lipsa de susţinere publică pentru primari, culmea într-un război cu unul dintre cele mai detestate (şi detestabile) personaje din România. Evident, există şi multe excepţii notabile, primari care au atras fonduri, care n-au aruncat bani pe fereastră şi care au lăsat ceva în urma lor. Dar oare care sunt mai mulţi?

O să spuneţi că aceşti oameni au fost aleşi, iar dacă oamenii sunt nemulţumiţi îi vor trânti la vot. Ei bine, aici e marea problemă. Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, dincolo de faptul că este un demers nedemocratic, a dat naştere şi acestor satrapi locali. Cu actualul sistem de vot, ca să fii schimbat, trebuie ori să nu faci nimic ori să faci numai tâmpenii. Doar imbecilii pierd alegerile din poziţia de primari în funcţie, cu votul într-un singur tur. Un sistem de vot susţinut de acelaşi PSD. Şi care a făcut primari cu 10-15% din voturi. Un sistem care-i ţine acasă pe oameni în ziua votului, mulţi din convingerea că nu mai pot schimba nimic. Ori două tururi de scrutin ar schimba din temelii datele problemei, iar mulţi din actualii primari şi-ar vedea mai mult de treabă.

P.S. Credeţi că primarul Nicolae Robu face parte din descrierea de mai sus sau dintre excepţiile notabile? În această săptămână el a anunţat că Primăria va pierde 22 de milioane de lei, urmare a măsurilor anunţate de guvern. Pe toţi bani i-a trecut la capitolul investiţii. Oare nu putea tăia şi din alte locuri?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cristi a spus: (februarie 7th, 2019 at 15:55 )

Da, Primaria Timisoara pierde 22 de milioane, insa dă, printr-un HCL votat pe o lista suplimentara, fara un minim de trasnparenta, 36 de milioane de lei pentru a acoperi o alta gaura a Coltermului. In plus, fata de orase precum Oradea sau Cluj, care au, fiecare, contractate la inceput de an aproape de 200 mil de euro fonduri europene, noi avem pana in 10 milioane.

@cristi a spus: (februarie 7th, 2019 at 23:07 )

Zece miloane de ce? 10.000 de euro! In rest, pauza!

jivan a spus: (februarie 8th, 2019 at 11:17 )

Robu trebuie sa plece. Inainte sa ne plangem de sumele primite de la centru trebuie vazut ce se face aici cu banii. Bataia de joc practicata de primar la adresa timisorenilor trebuie sa inceteze!!! Cu bune si cu rele mai bine administra orasul si pmt-ul clanul carpani cu mari ciuhandu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.