Ras, tuns și frezat. Schimbarea la față a politicianului Nicolae Robu

Dovada că vârsta nu anchilozează schimbarea în bine o vedem la primarul Nicolae Robu. Sau, ca să nu dăm dovadă de naivitate, poate că omul doar și-a luat un sfătuitor de comunicare mult mai performant decât ceilalți de care eventual nici nu asculta. I s-a tot spus politicianului Nicolae Robu că este total decuplat de partidul care l-a propulsat în funcții publice, că liberalii timișoreni riscă să intre în alegerile locale cu un candidat despre care lumea habar n-are din ce partid face parte, dar iată că schimbarea în bine de care vorbeam a și apărut. Nu știu cât va dura, cât de bune vor fi mesajele lui Nicolae Robu în plan politic, dar măcar omul a început să vorbească în numele PNL, astfel ca timișoreanul de rând să știe pe cine înjură sau pe cine aleage în 2020.

editorial Eugen Sasu

 

Au venit una dupa alta declarațiile politice ale președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu. Prima, că fostul lider Crin Antonescu nu ar avea ce să caute pe lista cu candidați pentru europarlamentare. Nu pot să-l contrazic pe primarul de Timișoara, dar invocarea lipsei lui Crin Antonescu din lupta cu PSD în ultimii ani l-ar face inutil politic chiar și pe Nicolae Robu, bunăoară. Apoi „locomotiva” de Timiș a vorbit de jurizarea locală a listei pentru Euro, ba chiar a cerut putere de decizie pentru primarii care duc greul campaniilor electorale. Iarăși o faptă bună a liderului maxim, dar cu un mesaj dublat de o politică internă catastrofală în filială pe relația cu primarii supărați din județ.

Apoi a venit precizarea că PNL nu are un candidat care să tragă partidul în sus, cum ar fi dumnealui pentru filială, treabă care deși nu a spus-o cu subiect și predicat, evident că se subînțelegea. Că liberalii îl au în această postură pe președintele Klaus Iohannis, dar că, altfel, în partid cam bate vântul pe lângă Ludovic Orban, Raluca Turcan și Alina Gorghiu, ultimii trei președinți din istoria recentă a PNL. După cum ați observat, președintele PNL Timiș a arătat că vine dintr-un partid. Asta e partea bună pentru partidul din care face parte. Însă doar chestiuni interne, n-au arătat nicio clipă că ar fi un Zorro, un Van Damme sau măcar un Gheorghe Falcă al liberalilor din vestul țării. Dacă ar fi avut și ceva bărbăție să ridice lumea la luptă împotriva PSD, atunci chiar că vorbeam despre un cu totul alt Nicolae Robu. Mai așteptăm.

Dar schimbarea la față a neobositului primar de Timișoara a venit și în plan administrativ, poate chiar uman. A recunoscut, în sfârșit, că a avut un mare eșec în problema curățeniei stradale prestate improvizat de SC Horticultura, în lipsa unui operator participant la licitație. „Partea asta o asum, e una din nerealizările din cei șase ani de mandat. Nu a venit nimeni la licitație și nu am nicio vină că nu a venit nimeni la licitație, dar primăria e responsabilă până la urmă că au fost coșuri doldora de gunoaie, că au apărut gunoaie pe lângă ele pe trotuare, în piețe, că au rămas acele crengi de la ninsoarea foarte abundentă pe jos prea multă vreme, a spus Nicolae Robu pentru pressalert.ro. Dacă ar fi recunoscut că s-a purtat golănește catalogându-i dușmani ai Timișoarei pe cei care au arătat că lucrurile nu merg cum trebuie, atunci chiar că puteam vorbi de un Nicolae Robu cu față umană, numai bun pentru intrarea în competiția electorală.

Doar strategie de comunicare? În acest caz, putem să bănuim de ce Nicolae Robu nu a murit cu cuțitu-n beregata decidenților centrali ai PSD în problema bugetului, lăsând-o pe Alina Gorghiu să vorbească despre cât va pierde Timișoara. Alți primari au făcut-o din plin. Firea, Negoiță, Boc, Falcă și nu numai au ieșit în față să spună ce era de spus împotriva furtului de fonduri dinspre bugetul local spre cel central și șmecheriile lui Dragnea de a da pe de o parte și de a lua mai mult pe partea cealaltă. Nicolae Robu n-a ieșit în față, ba am impresia că n-a fost prezent la toate ședințele asociației municipiilor unde se dădea lupta cu șmenarii. Nu, lupta sa era cu Crin Antonescu, parțial cu Orban și mai rămâne să laude savuros Guvernul Dăncilă că ne-a dat înapoi în autobuze electrice banii luați cu japca prin legea bugetului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (februarie 11th, 2019 at 12:33 )

nicolache robulache, un pesedist infect si atat…

cetățean a spus: (februarie 11th, 2019 at 14:55 )

Lupul își schimbă părul dar năravul ba! Robu va face orice să rămână în prim plan. Când afirmă că PNL nu are „locomotivă”, se referă la PNLul din București . nu la cel local unde, nu-i așa, este el care are scor dublu față de partid. Când Octavian Hoancă, în cadrul emisiunii de la Realitatea TV moderată de Cosmin Gușă, afirma că primarii – decidenții în general – nu ar trebui să plece în concediu atunci când sunt probleme majore, a tăcut mâlc. de parcă nu el ar fi fost în Jamaica la căldurică. Penibil!

anteconbega a spus: (februarie 11th, 2019 at 15:40 )

Bănui că a vrut să zică „Partea asta MI-o asum”, că doar nu primar de Ferentari. Sau mai ştii?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Aflat la Timişoara pentru un eveniment din cadrul „Zilelor studenţilor timişoreni”, Traian Băsescu va avea, în această seară, o întâlnire cu mai mulţi foşti primari şi lideri ai PDL Timiş. Întrevederea, găzduită de localul preşedintelui PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, are loc pe fondul unor atacuri în valuri ale fostului preşedinte la adresa lui Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuţii la un şpriţ de vară sau ceva mai mult? Traian Băsescu se întâlneşte cu mai mulţi PNL-işti, ex-PDL, din Timiş în localul preşedintelui PNL Timişoara
Primăria Municipiului Timișoara a conturat primele propuneri pentru cele trei parcuri din Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița. Terenurile, în prezent degradate, vor fi transformate în zone pentru toate vârstele, cu spații pentru fitness, zone dedicate copiilor și tinerilor, pergole pentru picnic și parcuri pentru câini. În plus, pe strada Taborului și pe strada Paul Constantinescu vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara amenajează trei parcuri pe care vor include iazuri artificiale și zone moderne de recreere
Angajaţii Horticultura continuă lucrările de reabilitare și întreținere în Parcul Rozelor, acolo unde intervențiile au fost realizate pe o mare parte din suprafață totală a parcului.  Tot în Pracuil Rozelor, cei de la Horticultura au plantat 2.600 de trandafiri din multiple specii, iar la baza lor a fost împrăștiat compost. În etapa următoare va începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura continuă lucrările de reabilitare în Parcul Rozelor. Au fost plantați 2.600 de trandafiri
Ediție care a confirmat tradiția. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit joi, 21 mai 2026, cea de-a V-a ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea a transformat sediul facultății de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 într-o platformă dinamică de interacțiune, unde tehnologia de ultimă generație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia de ultimă oră, educația de top și oportunitățile de carieră au avut un punct comun: MEC DAYS 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.