Administraţie „la mişto”. Studiu de caz: proiectele care se bat în cap ale lui Robu şi Nasleu pentru Piaţa 700

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În programul său electoral cu care câştiga alegerile din 2012, sprijinit fiind de PSD şi PNL, adică USL, Nicolae Robu promitea, pe lângă alte multe obiective nerealizate, construirea a „5 parcări de mari dimensiuni” (am citat exact din program). Decât C.I.N.C.I., vorba unui clasic în viaţă, de două ori mai puţin decât golurile pe care le marchează meci de meci. După două mandate şi aproape opt ani de la momentul în care a preluat Primăria Timişoara, rezultatul este fulminant: Z.E.R.O. Adică nici măcar o parcare realizată în această perioadă.

Dar, Robu nu se lasă. Ca un adevărat Don Quijote al marilor proiecte iluzorii, el a venit, în urmă cu puţine zile, cu alte promisiuni în privinţa parcărilor. Trei de această dată, după zero în opt ani: una în Piaţa 700, alta lângă Sala Olimpia şi o a treia pe strada Ulmului. O să mă opresc doar la cea din Piaţa 700, scoasă acum din joben, precum un iepure la circ. „Am cerut o accelerare la proiectele pentru parcările din Piaţa 700, Sala Olimpia şi strada Ulmului (…) La Piaţa 700 locaţia e cea unde e acum piaţa şi amprenta va fi cât se poate de mare, studiul respectiv va stabili perimetrul. Vrem să păstrăm şi piaţa actuala de legume şi de flori, undeva la demisol şi parter sau şi mezanin, va fi o piaţă agroalimentară modernă (…) Va fi o construcţie multinivel (…) Nu m-am plictisit să vorbesc despre proiecte. Sunt atât de importante încât nu mă voi plictisi să vorbesc de ele până vor fi materializate”, a declarat Robu, la finalul săptămânii trecute. Iar banii nu sunt o problemă: “Nu sunt foarte scumpe ne putem asuma o astfel de investiție pe bugetul local”.

Nu cu mult timp în urmă, mai exat pe 9 iulie, iată însă cum vedea prietenul primarului, şeful SC Pieţe, Ionuţ Nasleu, această zonă. „Eu vreau o parcare subterană, pentru că e zona zero şi nu are lumea unde să parcheze. În viziunea mea, fiind şoseaua în mijloc, văd două clădiri de sticlă, frumoase, să se vadă marfa, mai ales în partea de flori şi aş vedea sus un spaţiu de servicii, cu un restaurant cu view frumos, cu un tunel suprateran care să lege cele două clădiri. Să fie ca nişte clădiri gemene”, povestea Nasleu pentru un site local, după ce a văzut probabil un film cu Sean Connery, a cărui acţiunea avea loc în Turnurile Petronas. Banii, din nou, ultima problemă: “Vreau să fac totul din proiect european, nu din banii nostri.” Şi ca nebunia să meargă până la capăt, Nasleu prognoza că, în anul 2021, vom putea admira deja cele două turnuri cu tot cu restaurantul cu “view frumos”.

Una peste alta, un cu totul alt proiect decât al primarului Nicolae Robu. OK, nu şi-or fi vorbit între ei şi fiecare a venit cu propria variantă pentru dezvoltarea Timişoarei, o să-i scuze mulţi. Puţin probabil însă ca cei doi, măcar la un suc, să nu fi povestit despre planul lui Nasleu. Dar nici măcar nu asta e problema cea mai mare.

Problema este că oamenii ăştia îi consideră complet idioţi pe timişoreni şi cred că pot să le promită orice. Ce visează noaptea, ce văd într-un film etc. Deşi ştiu că nu au nicio acoperire financiară sau de altă natură pentru aceste promisiuni. Iar mulţi timişoreni încă mai pun botul – scuzată-mi fie expresia neacademică, dar extrem de potrivită pentru naivii respectivi – la astfel de “avioane”. Unii chiar cred, iar alţii le consideră scuzabile pe principiul că “s-a mai făcut câte ceva”. Deşi pe fond este ca şi cum ai da bani pentru o vacă cu lapte, dar primeşti o capră râioasă. “Măcar am primit ceva”, ar spune cei care nederanjaţi de aceste minciuni.

Sigur că nu doar în Timişoara se întâmplă acest lucru, în care PSD este un adevărat campion, câştigând astfel ultimele alegeri parlamentare. Din păcate, nu avem – să-i spun aşa – un fel de instituţie a promisiunilor neonorate. Sau spus direct, a minciunilor politicienilor. Care să fie sancţionate oarecum, nu doar de electoratul prea permisiv cu astfel de lucruri. Ori până când nu vom fi mai exigenţi în faţa unor astfel de promisiuni extravagante, e greu de crezut că lucrurile se vor schimba foarte mult. Şi vom continua să ne lamentăm că suntem minţiţi. Când mulţi dintre noi au ajuns parcă să le şi placă să fie minţiţi. Iar în cazul de faţă, dincolo de minciuni, avem de-a face şi cu o manieră “la mişto” de-a face administraţie.

P.S. Apropos de “marile realizări” ale primarului Robu. Podul Dragalina a fost reabilitat prin bunăvoinţa şi finanţarea Guvernului Dăncilă, lucru pe care edilul a “uitat” să-l menţioneze până acum. A venit însă ministrul Dezvoltării la Timişoara pentru a-i “reînprospăta” memoria.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi

La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT
Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină organizarea unei noi ediții a evenimentului „Picnic în pustă”, care va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11:00 și 19:00, în livada de la Casa Vânătorilor din Otelec. Evenimentul propune o incursiune în gastronomia locală, tradițiile comunităților din zonă și farmecul peisajului rural din sud-vestul județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
Consilierii județeni timișeni au aprobat alocarea a aproape opt milioane de lei din fondul de rezervă pentru a susține funcționarea a numeroase comune din județ. Situația este cea mai dificilă, la nivel local, din ultimii mulți ani, avertizează șeful Consiliului Judeţean, Alfred Simonis. Va fi un festival al debranșărilor de la utilități din cauza lipsei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin de la bugetul CJ Timiş. Alfred Simonis avertizează asupra dezastrului financiar de la comune: ”Veți vedea ce festival de debranșări și de școli închise se va întâmpla”
Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.