Specialişti în domeniul militar, al diplomaţiei, dar şi a mass-media, peste 300 de persoane, au discutat marţi, la Timişoara, despre problemele Balcanilor şi a riscurilor strategice ataşate acestei zone agitate a Europei. Ei s-au întâlnit în cea de a treia ediţie a conferinţei ”Security Challenges in the Balkans”, organizată de Universitatea de Vest Timișoara.
Fără prezenţa de miniştri din anii precedenţi, conferinţa a adus în faţa participanţilor specialişti de primă mână în domeniile abordate de panel-urile de discuţii programate de organizatori.
„Avem astăzi (n.r. marţi) bucura de a primi la Timișoara vizita multor invitați de onoare, aliați, prieteni și parteneri de dialog, în cadrul celei de-a treia ediții a Conferinței anuale „Security challenges in the Balkans”. Într-o lume în permanentă schimbare, regiunea Balcanilor rămâne un spațiu deosebit de important pentru securitatea europeană și a alianței NATO. Dezbatem în acest cadru provocările clasice și emergente de securitate ale regiunii Balcanilor, alături de invitații speciali reuniți de UVT și de New Strategy Center, la Timișoara, un dialog de prestanță al experților în relații internaționale, geopolitică, apărare, intelligence și diplomație din România, SUA, Marea Britanie, Italia, Israel, Serbia, Croația, Macedonia de Nord”, a anunţat Marilen Pirtea, rectorul UVT.
După discursurile oficiale, generalul în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al Forţelor Armate Americane în Europa, a discutat, alături de şeful Statului Major al Armatei Române, despre provocările de securitate din Balcani, dar şi despre influenţa puterii ruse în această zonă. După ce oaspetele american a încercat să ne convingă că biserica sârbă, „stimulată” de ruşi face presiuni asupra preşedintelui Serbiei, reprezentantul Armatei Române a discutat despre treburi mult mai „lumeşti” şi mai ancorate în realitatea actuală, el explicând de ce Marea Neagră este un punct atât de important şi decisiv pentru situaţia geopolitică europeană.
Un alt panel extrem de atractiv pentru participanţi s-a dovedit a fi cel legat de „Fake News şi războiul hibrid. Transformarea în armă a informaţiei”. Printre oaspeţi s-a numărat şi Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, dar şi un reputat şi apreciat jurnalist, cu o vastă vechime inclusiv la fostul post de radio Europa Liberă.
Comentarii prin facebook