Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, au identificat marţi doi tineri, de 18 și 20 de ani, bănuiți de tâlhărie calificată. Cei doi, domiciliaţi în Timişoara, sunt acuzaţi că au tâlhărit două persoane în vârstă.
Prima tâlhărie a avut loc în 20 noiembrie, pe strada Gheorghe Lazăr, când cei doi tineri ar fi deposedat prin violenţă, o femeie de 80 de ani, de geantă ce conţinea obiecte personale în valoare de 1.750 de lei. Pe 1 decembrie cei doi ar fi recidivat la intrarea unui cămin de bătrâni situat pe strada Gheorghe Dima, unde ar fi deposedat prin violență o femeie, de 65 de ani, de geanta sa. Având în vedere probatoriul administrat, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată pe numele celor doi tineri. Aceştia urmează să fie reținuți pentru 24 de ore.
Comentarii prin facebook