Artiştii români îşi pot prezenta creaţiile artistice în cadrul unui portal, creat de doi doctoranzi ai Facultăţii de Arte Timişoara

Legătura dintre artiştii români şi iubitorii de artă se va putea realiza mai uşor, primii având acum la dispoziţie un portal, unde îşi vor putea prezenta CV-ul şi creaţiile. Proiectul aparţine unor doctoranzi la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universității de Vest Timişoara.

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.
”Scopul proiectului e a fi un liant care să conglomereze în jurul său artiști români și iubitori de artă”, arată unul din inițiatorii proiectului, Robert Gomboș.
Proiectul se prezintă (momentan) sub forma unui portal cu informații despre arta contemporană românească (dar nu numai) oferind artiștilor posibilitatea să își prezinte CV-urile și portofoliile și, mai departe, facilitându-le legătura cu galeriile interesate, cu organizatorii de evenimente, cu alte instituții de profil.
Astfel, pe lângă faptul că artiștii își pot promova online propriile lucrări, proiectul e un forum care facilitează discuții libere și prezentare de evenimente culturale.
Inițiatorii proiectului sunt Robert Gomboș si Andrada Ușvat, amândoi doctoranzi ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. Ei cred ca acest proiect are capacitatea de a acoperi o arie esențială din lumea artistică modernă, și anume aceea de networking (facilitarea comunicării între artiști și instituții). Autorii portalului spun că, prin acesta aduc un aport viitoarei Capitale Europene a Culturii.
Artiștii își pot crea gratuit un profil care poate conține CV, anunțuri importante, portofoliu, descrierea lucrărilor ș.a. De asemenea ei pot redacta articole, pot interacționa între ei, pot participa la discuții online, dezbateri tematice etc.
„E adevărat, am stat pe gânduri și am cântărit cu atenție dacă o platformă creată de artiști, care să vorbească despre artă și artiști, își are locul în oceanul de date care se găsește în sfera online. Suntem conștienți de rolul imens pe care îl joacă educația în zilele noastre, cu atât mai mult cu cât contextul socio-politic din ultimii ani a arătat rezultatele îngrijorătoare ale precarității acesteia. Am crezut mereu, cu înverșunare, în libertatea informației și în accesul direct la aceasta. Astfel, haideți să ne cunoaștem între noi și să împărtășim cine suntem – ca artiști – și ceea ce cunoaștem. La urma urmei, arta trebuie să fie liberă de orice împovărare pentru ca ea să fie expresie curată”, arată Robert Gomboș.
Utilizatorii îi pot găsi pe artiști online la adresa: https://artasiartistivizuali.ro/ dar și pe unul dintre portalurile majore de social-media la adresa: https://www.facebook.com/artistivizuali/

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto

Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou clasament universitar Best Global Universities Rankings 2026–2027, realizat de publicația americană U.S. News & World Report, în parteneriat cu Clarivate. Instituția ne anunță că ocupă locul al șaptelea în România, dintre cele 21 de universități românești incluse în clasament, ”reconfirmându-și poziția de lider academic al regiunii de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT intră într-un nou clasament universitar, pe locul șapte în România
Top