Universitatea Politehnica pregăteşte alegerea noului rector. Doi candidaţi înscrişi în cursă

candidati rector UPT

candidati rector UPT

Două cadre didactice îşi vor disputa funcţia de viitor rector al Universităţii Politehnica Timişoara. Este vorba de unul dintre actualii prorectori ai instituţiei, Florin Drăgan, şi Ilare Bordeaşu. Alegerea noului rector va avea loc pe data de 21 ianuarie.

În această perioadă este în plină desfășurare procesul de constituire a structurilor de conducere a Universităţii Politehnica pentru legislatura 2020-2024. După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, două dintre cadrele didactice ale UPT își dispută funcția de rector: Florin Drăgan, în prezent prorector responsabil cu procesul de învăţământ, problematica studenţească și asigurarea calității, și Ilare Bordeașu, directorul Departamentului de Maşini Mecanice, Utilaje şi Transporturi din UPT. De menţionat că actualul rector, Viorel Şerban, se află deja la cel de-al doilea mandat pe funcţie şi nu mai poate candida pentru încă unu.

În perioada 14-20 ianuarie 2020 vor fi organizate întâlniri ale candidaților la funcția de rector cu electoratul, în 21 ianuarie 2020 va avea loc primul tur al alegerilor pentru funcția de rector, iar în 28 ianuarie 2020 a fost prevăzut un eventual tur II de scrutin pentru cazul în care alegerile nu se finalizează în turul I. Dacă alegerile se finalizează cu succes în turul I, în 23 ianuarie 2020 Senatul UPT validează rezultatul alegerilor pentru funcția de rector.

De asemenea, tot în această perioadă, între 14-18 ianuarie 2020, se depun candidaturile pentru funcția de președinte al Senatului UPT, iar în 20 ianuarie 2020 este ales președintele Senatului de către membrii acestuia.

În perioada 4-10 februarie 2020 se va transmite la Ministerul Educației Naționale dosarul referitor la alegerea Rectorului UPT, în vederea validării de către MEN. După confirmare și numirea, prin Ordin al Ministrului Educației Naționale a rectorului UPT, acesta numește prorectorii, cu consultarea Senatului, iar ulterior declanșează concursurile publice pentru desemnarea decanilor facultăților.

Planurile manageriale ale celor doi candidaţi care se prezintă la funcția de rector pot fi găsite pe internet.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Hilarie Bordeaşu a spus: (ianuarie 14th, 2020 at 20:26 )

Bordelasu nu a murit inca? Un ordinar, hot -tin minte ca obliga studentii sa ii dea bani pentru a ii trece!

Arhimede a spus: (ianuarie 15th, 2020 at 09:05 )

Bordeiașu e candidatul de serviciu la alegerile din Politehnică, cred că e la a patra tentativă. Un fel de Vadim Tudor de pe vremuri, dar cu discurs adaptat zilelor noastre, pe sistem Cumpănașu. Ghinionul lui e că electorii au studii superioare.

@Arhimede a spus: (ianuarie 15th, 2020 at 10:14 )

Fiindca electorii au studii superioare a fost ales Nicolae Robu rector de doua ori?

@@Arhimede a spus: (ianuarie 15th, 2020 at 11:40 )

Ai dreptate. Electorii care au votat Gașca Robu de două ori vor alege Gașca Robu a treia oară votând de data asta Florinel Drăgan ! Poate așa Robu va instala semafoare și pe coridoarele UPT, dacă nu-l ascunde DNA ! Cât despre „… ordinar, hot -tin minte…” îmi amintesc că așa zicea unul de la Mecanică, căruia, i s-a promis fotoliul și ciolanul de prorector dacă nu câstigă Bordeiașu.

@@@Arhimede a spus: (ianuarie 15th, 2020 at 16:22 )

Ce vrei sa spui ca exprimarea „tin minte….” este a unuia de la Facultatea de Mecanica caruia i s-a promis „fotoliul si ciolanul de prorector” acum cativa ani? Nu cumva acum cu Dragan va fi pe bune prorector, caci cu Bordeiasu nu poate?

4Arhimezi a spus: (ianuarie 15th, 2020 at 17:51 )

Măi 3Arhimezi, „tin minte” a spus inițial un ilariant la care m-am referit cu prezicerea. Dacă va fi dată zisa ta, mă voi apuca și le voi citi din „Opera Illusta” că nasul îmi spune că au mai rămas chestii de făcut și de petrecut ! Inchei cuprins de melanholie: L’Académie française nu are presedinte, deoarece nu au gasit un om potrivit pentru acel fotoliu ! C’est la vie toujours parchive !

Radu a spus: (ianuarie 16th, 2020 at 11:43 )

Alegere foarta buna! Garantez

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.