Handicapul USR-ului. Cât de greu e să nu fii ca ăialalți!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Nu sunt foarte convins că Timișoara își va schimba primarul cu ocazia alegerilor locale de anul acesta, dar dacă ar fi să se întâmple lucrul acesta cu candidatul USR-Plus în postura de surpriză spumoasă, atunci mă îngrijorează unele lucruri. USR nu poate juca rolul PSD în politică, nici măcar al șovăielnicului PNL. Am mai vorbit aici de așteptările ce le-am avea de la USR și că eventuala spulberare a lor ar topi speranțele spre acea resetare. de care tot vorbim. a țării. USR nu poate fi nici PSD-ul plin de corupți, nu poate juca nici măcar rolul PNL-ului ce azi are principii, mâine nu le mai are, căci dacă ar fi ca ele, ca PSD și PNL, nu ar mai avea rost să apară încă un partid care să ne consume atenția și energia.

Cu toate acestea, aproape siguri fiind că USR nu va ieși la furat ca PSD-ul, că nu va racola primari ca PNL-ul, că nu va promova proiecte legislative în favoarea corupților, ca USL-ul cândva, nu avem nicio garanție, dar absolut nicio garanție, că useriștii nu se mai ceartă între ei pentru te miri ce, un mărunțiș văzut din perspectiva relelelor ce ni s-au întâmplat în ultimii 30 de ani, dar o chestiune foarte importantă pentru ei. Nu știu, poate un puseu de orgoliu, interpretarea ca un gest neamical din te miri ce decizie politică, în fine, dar care ar putea dinamita din interior speranțele celor ce așteaptă, cu înfrigurare, afară. Genul ăsta de bosumflări era cât pe ce să lase Capitala pe mâna PSD-ului încă patru ani. Și nu numai Capitala.

Revin la Dominic Fritz și la campania sa electorală. Am fi infantili politic să ne așteptăm ca un candidat USR să nu critice puterea PNL. La urma urmelor, într-o competiție directă, ai lui Barna și Cioloș nu pot spune că tot ce face Orban e perfect, căci astfel le-ar face liberalilor campanie și nu asta e ideea. Oricât de prieten te-ai simți în politică cu cineva, oricâte așteptări ai avea să guvernezi împreună după alegeri, nu poți menaja în campania electorală pe cel cu care împarți un segment electoral. Așa și Fritz cu Robu. Se sfâșie unul pe altul, dar după alegeri e de așteptat să facă majorități și la consiliul local, și mai ales la cel județean.

O pretenție aș avea, totuși, de la Dominic Fritz: să fie atent la tot ce spune și tot ce promite. El nu poate fi un Nicolae Robu mai tânăr, nici vreun pesedist ajuns la borcanul cu miere. Dacă vrea să nu dezamăgească și să dea drumul valului de „deștepți” ce vor considera că „toți sunt la fel”, atunci USR nu poate vorbi prostii. Iar dacă nu vrei să vorbești prostii e greu să promiți că vei face supereficientă administrația municipală. Când promiți așa ceva, cel mai bun scenariu e ca primarul de dinainte să fi făcut administrația atât de ineficientă. Dacă Robu a fost neperformantul, omul lipsit de talent managerial, atunci e OK. Dar dacă altele sunt cauzele?

Dacă aparatul primăriei e bolnav până în măduva oaselor? Dacă de-alungul vremii au fost angajați oameni necompetitivi, pe pile, și admiți că nu poți să-i dai afară din cauza legislației, atunci promisiunea că vei pune rapid Timișoara pe roți poate fi o mare păcăleală electorală. Ce va face primarul Fritz dacă angajații îl vor lua de fraier? Va aduce un Ionuț Nasleu să rezolve altfel situația? Nu cred. Va șantaja ca PSD-ul funcționarul public pentru a elibera postul? Nici măcar pentru a-l da unui userist ce l-ar „merita” după eforturile depuse în campanie, ci pur și simplu pentru a face angajări pe bune, fără nicio șmecherie. Va putea face Dominic Fritz așa ceva? Mă îndoiesc. Atunci nu-i mai rămâne omului decât să zică că un un bun conducător știe să scoată ce e mai bun din fiecare Chiș Culiță.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Florin a spus: (martie 9th, 2020 at 06:59 )

Am f.multe asteptari de la USR dar in strategia actuala nu v-a reusi mare lucruri.Modelul anti biserica,anti traditii ,pro ciudati nu prinde la electoratul roman.Sa nu vorbim de aroganta!

gil dobrica a spus: (martie 9th, 2020 at 13:42 )

Nu e mai simplu sa il luati acasa pe ‘dominique’? La ce bun atata zbucium?

Dima a spus: (martie 9th, 2020 at 15:20 )

Fritz ca primar in Timisoara ar fi precum Zelenski presedinte in Ucraina. Formal il asculta toata lumea, dar dupa ce intoarce spatele rad toti de el si isi vad mai departe de interese si afaceri.
Apoi Fritz ce experienta are in administrarea unui oras? cate lucruri stie el in calitate de strain despre realitatile de zi cu zi din cartierele marginase ale orasului? despre prioritizarea si utilitatea investitiilor in infrastructura? are habar oare Fritz de toate lucrurile astea, sau se va lasa dirijat de marele strateg al primariei Culisa Chis?

Andrei a spus: (martie 10th, 2020 at 07:47 )

Daca Boc zice ca va construi un metrou la Cluj, toata lumea zice, UAU, CE CHESTIE BUNA!

Daca Robu zice ca va construi un metrou la Timisoara, toata lumea incepe sa rada si sa faca caterinca.

Eu vreau in primul rand un primar la Timisoara care sa nu mai fie de rasul curcilor. Sper sa fie Dominic, desi nu bag mana in foc ca functionarii din primarie nu vor rade de el ca de Robu.

Dar daca din toamna sau de cand vor fi alegerile parlamentare, noul parlament schimba legea pe criterii de competenta, atunci vom schimba si aparatul de functionari care tine in loc orasul.

Ati vazut-o pe sefa de la sanatate publica ce inteligenta are si cat e de competenta. Daca iese PSD sau PNL si se reface USL de la anul, nicio sansa sa scapam de astfel de catastrofe.

Piszka a spus: (aprilie 5th, 2020 at 16:34 )

Fritz daca se ia dupa modelul Verhofstat va fi o catastrofa pt Timisoara,ne va inunda toti emigrantii ilegali care vor reusi sa treaca granita cu sarbii,daca va fi pe cont propriu,adica independent poate ca va fi ales

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.