ANAF opreşte temporar demararea executărilor silite şi amână data de depunere a declaraţiilor fiscale

ANAF

ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a luat deja o serie de decizii legate de problema epidemiei de coronavirus. Astfel, cel puţin pe moment nu se mai demarează noi somaţii sau popriri, se amână termenul de depunere a declaraţiilor fiscale pentru o lună şi, mai ales, ca un sprijin pentru mediul de afaceri, rambursarea TVA în luna martie.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunţat că a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri. Astfel, are loc suspendarea  sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare, în acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănesti și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală.
ANAF a anunţat că va demara rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi, dar şi implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020.
Totodată, are loc suspendarea acțiunilor de control fiscal, a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă, cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens. Instituţia a mai anunţat suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.
Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgență,  cât și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.
Totodată, ANAF a deci să amâne şi termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic

Un ceaun cu de toate are darul de-a anula orice fel de divergenţe doctrinare ori de altă natură. S-a întâmplat de 1 mai, la Gaiu Mic, comuna Moraviţa, unde preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a fost prezent alături de mai mulţi lideri ai PNL Timiş la evenimentul „Ceaunul Gastronomic”. Mai sunt trei zile până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situație incendiară în Grupa B din play-out! Dumbrtăvița pierde la Bacău, Șelimbăr bate la Reșița, iar Satu Mare și Tunari fac egal, astfel că în ultima etapă totul este posibil… Dumbrăvița va fi la mâna ei și are nevoie de cel puțin un egal pentru a supraviețui. Dacă pierde, iar Șilimbăr și Olimpia bat, echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Bacău și tremură pentru a rămâne în liga secundă! Reșița se face din nou de râs
Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei
Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide. Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare. Astăzi, terenul comun începe să se rupă. Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aceeași țară, realități diferite
Probabil cea mai importantă deplasare din play-off, într-o zi cu semnificație aparte, pentru că 1 Mai este și data de naștere a „Monumentalului” timișorean. Iar alb-violeții au luat în serios meciul și perspectiva istorică, obținând un succes care aproape garantează prezența în liga secundă din vară! S-a vorbit multe despre Sănătatea Cluj – Politehnica, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-am dat cu Ene pe la genele „virușilor verzi”! Poli bate Sănătatea Cluj și este ca și promovată
Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.