Prefectul județului Timiș Liliana Oneț a emis un ordin prin care au fost constituite echipe mixte de control care monitorizează și verifică activitatea marilor lanțuri comerciale din județ, a magazinelor de bricolaj și a piețelor agroalimentare din Timiș. Instituția Prefectuluia are și recomandări pentru cei din piețele județului.
Echipele de control verifică condițiile igienico-sanitare din marile lanțuri comerciale, inclusiv măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu COVID-19, dar și respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale – carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată, produse de patiserie, cozonaci etc
Echipele sunt formate din inspectori ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, ai Direcției de Sănătate Publică Timiș, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș și ANAF – Antifraudă.
Instituția Prefectului face publice o serie de recomandări ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor, care au fost transmise și primăriilor, referitoare la adoptarea unor măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19 centru cei din piețe:
• Amplasarea comercianților în piețe la o distanță de minim 2 m (cu spațiu liber) și desfășurarea în plan a acestora sub formă de tablă de șah (motiv-dacă sunt vizavi amplasați-clienții nu mai pot păstra distanța de minim 1,5 m);
• Obligativitatea ca personalul de securitate să dozeze accesul clienților pentru a nu se aglomera spațiile – ca norma calculată la: spații închise – 20 persoane/100 mp, spații deschise – 25 persoane/100mp;
• Prioritizarea /facilitarea accesului persoanelor vârstnice de către agentul de securitate în intervalele orare în care aceștia au dispensa de ordonanță;
• Marcarea distanței în zona destinată accesului clienților astfel încât să se păstreze distanța socială de minim 1,5 m;
• Dotarea/asigurarea piețelor cu produse dezinfectante; puse la dispoziția comercianților și cumpărătorilor;
• Spațiile de vânzare (mesele, pavimentele) să fie dezinfectate în fiecare zi.
Comentarii prin facebook