Proiect de lege privind starea de alertă. Ce restricţii se menţin, ce se relaxează. Document

guvern

guvern

Guvernul a adoptat, luni, un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă. Proiectul prevede că mall-urile, restaurantele și terasele rămân închise pe durata stării de alertă, iar cetățenii vor fi obligați să poartă mască de protecție în magazine, la serviciu, în spațiile publice închise și în transportul în comun.

Proiectul de lege adoptat de guvern a fost prezentat de şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă.

„Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice în perioada următoare, pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă şi, în absenţa unor reglementări clare de lege în acest context, atât viaţa românilor, cât şi sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă”, a declarat Dancă.

El a menţionat că prevederile proiectului vizează, în mare parte, chestiuni care au fost reglementate pe perioada stării de urgenţă. Astfel, potrivit proiectului, se vor putea face în continuare angajări în domeniul medical fără concurs, masca de protecţie va fi obligatorie în spaţiile publice închise – în magazine, la locul de muncă, în transportul public, iar slujbele religioase vor putea fi desfăşurate cu condiţia menţinerii distanţării sociale.

Alte măsuri cuprinse în proiectul trimis spre aprobare Parlamentului:

În mall-uri pot rămâne deschise magazinele care vând articole electronice cu livrare la domiciliu și magazinele care au acces direct din exteriorul incintei.

Angajatorii pot dispune unilateral desfășurarea activității de acasă (telemuncă).

Regimul juridic al contravențiilor e asimilat cu cel prevăzut în Ordonanța guvernului 2/2001.

Ministerul Sănătății preia conducerea spitalelor aflate în subordinea primăriilor și consiliilor județene.

Valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, plus 90 de zile după expirarea acesteia.

Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a determinat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.

Pe durata stării de alertă, prin derogare de la Codul Administrativ, pot fi numite în funcții publice persoane care nu sunt funcționari publici, pentru o durată determinată de 6 luni.

Proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, un lucru greu de făcut în timpul scurt rămas până pe data de 15 mai.

Documentul poate fi citit aici

Proiect-de-lege-masuri-COVID-starea-de-alerta-sursa-guvern

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DoarTimisoara a spus: (mai 11th, 2020 at 17:06 )

Pentru Robu:
„Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a determinat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.”
sau:
„Pe durata stării de alertă, prin derogare de la Codul Administrativ, pot fi numite în funcții publice persoane care nu sunt funcționari publici, pentru o durată determinată de 6 luni.”
Linistit poate acuma Robu sa isi angajeze toate rebuturile.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”

Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.