”Încă nu am ajuns să alegem, dar să ştiţi că nu suntem departe şi numai gândul acesta pe mine, cel puţin, mă terifiază. Sunt copleşit de gândul că poate va trebui la un moment dat, să aleg între viaţă şi moarte.” Declaraţia de mai sus a fost făcută, în urmă cu câteva zile, de cunoscutul medic timişorean Virgil Musta, medic aflat, încă de la începutul pandemiei, în prima linie a războiului anti-Covid. La Spitalul Judeţean Ploieşti deja s-a ajuns ca medicii să aleagă cine merge la Terapie Intensivă şi cine nu. Cine mai primeşte o şansă la viaţă şi cine nu. Iar în curând astfel de decizii împovărătoare vor fi luate în tot mai multe spitale
Fără nicio îndoială sunt decizii care te pot traumatiza pe viaţă. Mai ales că nu există criterii stabilite privind alegerea. Şi nici nu pot să fie. Cum să alegi? După vârstă, înălţime, culoarea ochilor, un test IQ? Un criteriu ar fi, deja discutat, cine are mai mari şanse de salvare. Dar e foarte vag şi acesta. Decizia rămâne doar pe umerii medicilor. La fel cum va rămâne şi rana pe suflet.
La o altă scară, această dilemă, îmi aduce aminte de tulburătorul roman “Sophie’s choice” („Alegerea Sofiei”) de scriitorul american William Styron. Mult mai lume îşi aminteşte însă de ecranizarea romanului, cu o excepţională Meryl Streep personaj principal, rol pentru care a şi obţinut Oscarul. Eroina romanului poartă pe umerii ei o povară tragică. Supravieţuitoare a unui lagăr nazist, dincolo de multe umilinţe şi compromisuri, la un moment dat ea a fost pusă să aleagă, dintre cei doi copii ai săi, cine va fi executat. Într-o oarecare măsură această dramă se repetă acum cu unii medici români. E drept, nu trebuie să aleagă între proprii copii, dar nu-i uşor să alegi nici dintre doi străini.
Ce este frustant însă, în aceste zile, în care pe umerii unor medici apasă drame cumplite, conaţionali de-ai noştri încă se mândresc cu faptul că ei nu poartă “botniţă”, că ei sunt “liberi”. Ei “ştiu” mai bine cum stă treaba, mult mai bine decât milioanele de “proşti” care se conformează “dictaturii medicale”. Ei “ştiu” că nu este niciun virus, că totul e o “făcătură” marca Bill Gates, Soros, Oculta Mondială etc. Iar în lipsa unui vaccin împotriva prostiei – care nici nu se va face vreodată – aceşti “covidioţi” probabil se vor înmulţi. Nu mai discut aici de petrecerile cu sute de oameni.
Şi atunci, dacă tot vorbeam de un criteriu prin care medicii să aleagă între viaţă şi moarte, de ce nu ar fi bun cel avansat de medicul timişorean Cristian Oancea, cu ceva timp în urmă?. Chiar dacă a fost mult hulit în momentul în care l-a expus. “Acești oameni care nu cred, nu poartă mască sau iau în derâdere toate aceste măsuri ale noastre, îi rugăm să nu mai vină la spital dacă fac Covid. Să se trateze cu tot felul de măsuri alternative, cu tot felul de terapii alternative. Dacă nu crezi, de ce să mai încarci sistemul sanitar?”, spunea Oancea în urmă cu trei săptămâni. În momentul în care ai de ales, de ce nu ar fi acesta criteriul de bază? Sofia, în lagăr, nu l-a avut nici pe acesta…
Comentarii prin facebook