Din record în record! Peste 6.500 de infectări şi o sută de decese, în ultimele 24 de ore

bilant covid

bilant covid

De la zi la alta, numărul de infectări zilnice cu COVID-19 este tot mai mare. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 6.546 de persoane cu coronavirus, fiind efectuate 36.335 de teste. Record negru şi în privinţa persoanelor internate la ATI: 917.

Până astăzi, 30 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 235.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

167.897 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.546 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 6.867 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.236. Dintre acestea, 917 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.206.567 de teste. Dintre acestea, 36.335 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.342 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.993 la cerere.

Pe teritoriul României, 28.762 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.253 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.050 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi, precum şi rat de infectare, o regăsiți în tabelul de mai jos.

  1. Alba 4856 197 3,96
  2. Arad 5282 197 3,02
  3. Argeș 6838 112 1,04
  4. Bacău 8077 205 1,99
  5. Bihor 6317 130 3,02
  6. Bistrița-Năsăud 2625 87 1,95
  7. Botoșani 3152 101 1,56
  8. Brașov 9464 149 2,73
  9. Brăila 3340 46 1,26
  10. Buzău 3856 70 1,12
  11. Caraș-Severin 2586 70 1,84
  12. Călărași 1647 62 1,04
  13. Cluj 9005 385 4,3
  14. Constanța 5490 115 1,55
  15. Covasna 2186 83 2,23
  16. Dâmbovița 6385 138 2,15
  17. Dolj 6316 311 2,63
  18. Galați 6242 92 1,38
  19. Giurgiu 1808 17 1,32
  20. Gorj 2927 72 1,37
  21. Harghita 2940 62 3,12
  22. Hunedoara 4208 147 1,96
  23. Ialomița 2104 47 1,49
  24. Iași 10581 334 1,94
  25. Ilfov 5934 90 1,64
  26. Maramureș 4402 218 2,54
  27. Mehedinți 2131 45 1,27
  28. Mureș 5057 296 3,16
  29. Neamț 5959 113 1,88
  30. Olt 3506 113 1,21
  31. Prahova 9569 152 1,85
  32. Satu Mare 1743 78 1,45
  33. Sălaj 2613 122 4,31
  34. Sibiu 5151 237 3,05
  35. Suceava 9276 149 1,76
  36. Teleorman 3079 96 2,03
  37. Timiș 8922 406 4,0
  38. Tulcea 1466 25 0,95
  39. Vaslui 4897 78 1,48
  40. Vâlcea 4888 139 2,31
  41. Vrancea 3477 66 1,02
  42. Mun. București 35147 900 3,78
  43. – 137 -6*

TOTAL 235.586 6.546

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

q a spus: (octombrie 30th, 2020 at 15:05 )

sunt numarati DIN NOU, drept caz nou, aceiasi oameni care sunt din nou pozitivi? da sau nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara. Aceasta, pentru că organizația nu și-a atins scopul, iar plata unei cotizații nu se mai justifică. Deși organizația trebuia să ajute la realizarea în comun a unor proiecte, fie de dezvotare a infrastructurii, fie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Economic vezi arhiva Economic

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului președinte, Florica Chiriță, în funcția de președinte al instituției, pentru mandatul 2026-2031. La lucrările Adunării Generale au fost prezenți 63 de membri, toți prezenți prin mandat, din care 61 cu drept de vot. În debutul intervenției sale, președintele reales a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Statul român se apără de critică mai energic decât de incompetență. În România anului 2025, această inversare a priorităților nu mai este o abatere, ci un reflex sistemic. Când critica este tratată ca atac, puterea nu mai lucrează pentru rezultate, ci pentru imagine. Evaluarea devine ofensă, întrebarea devine agresiune, comparația devine insultă. Iar această alergie la critică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când critica devine ofensă personală
Produci delicii locale sau produse artizanale legate de gastronomie? Atunci aceasta este șansa ta să devii parte din povestea gastronomică a Banatului și să participi la World Food Gift Challenge 2026. O competiție organizată de IGCAT Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism, care celebrează cele mai bune produse alimentare și cadouri culinare artizanale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ești invitat să faci parte din povestea Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028!
Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului președinte, Florica Chiriță, în funcția de președinte al instituției, pentru mandatul 2026-2031. La lucrările Adunării Generale au fost prezenți 63 de membri, toți prezenți prin mandat, din care 61 cu drept de vot. În debutul intervenției sale, președintele reales a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul
Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara. Aceasta, pentru că organizația nu și-a atins scopul, iar plata unei cotizații nu se mai justifică. Deși organizația trebuia să ajute la realizarea în comun a unor proiecte, fie de dezvotare a infrastructurii, fie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara
Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o firmă, pe spațiul verde, pe Calea Aradului. În urma verificărilor efectuate de municipalitate pe Calea Aradului, un restaurant a transformat o porțiune din aliniamentul verde al bulevardului într-o parcare destinată clienților, anunță municipalitatea. Din cele transmise de primărie, respectiva parcare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO
Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate acum în paragină, să le repare, iar ulterior să le dea înapoi primăriei. Vizate sunt ștradurle Termal și Uszoda, Grădina de Vară din centrul orașului, și Ceasul Floral. Alfred Simonis spune că municipalitatea va refuza oferta. Le preluăm noi, le...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii
În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în localitatea Urseni. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o autosanitară SMURD și 11 pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara. În accident a fost implicat un automotor, în care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională a Femeii prin tururi ghidate gratuite dedicate publicului feminin, în cadrul expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”. Tururile vor avea loc în zilele de 28 februarie – 1 martie și 7–8 martie, cu trei sesiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie
Luni, primarul comunei Şag, Flaviu Roşu, a semnat autorizația de construire pentru noua grădiniţă din zona Mănăstire, un moment important care permite recerea la următoarea etapă. În perioada următoare va fi demarată procedura de licitație pentru execuție, astfel încât lucrările să poată începe cât mai curând. “Așa cum am spus acum câteva zile, vă vom...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou pas pentru construirea noii grădinițe din Șag. A fost semnată autorizația de construire
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.