Alexandru Olah a debutat astăzi într-un meci oficial pentru SCM Timișoara, echipa de seniori din orașul său natal, reușind să marcheze 15 puncte și să bifeze patru recuperări pentru 11 unități la eficiență.
La finalul partidei cu CSM Galați, câștigată de „leii” din Banat cu scorul de 80-78, pivotul revenit în această vară în baschetul românesc după mai multe experiențe în străinătate a spus următoarele:
„A fost un meci greu și ne-am așteptat la acest lucru, pentru că echipa din Galați este una foarte bine antrenată și cu jucători de valoare. Din păcate, nu am avut parte de echipa lor completă, s-a accidentat un jucător foarte important pentru ei la început, însă au evoluat foarte bine, probabil că au fost extra-motivați să joace bine. Spre final am marcat câteva coșuri care ne-au adus în avantaj și am încheiat meciul cu ajutorul apărării. În ceea ce mă privește, m-am simțit foarte bine. Am fost puțin fără aer la început, însă m-am descurcat mai bine decât m-am așteptat. Acum trebuie să mă recuperez cât mai bine pentru meciul de vineri. Echipa din Târgu Jiu nu a venit cu lotul complet la meciul din Cupa României, iar acum cei de acolo au gânduri de răzbunare și trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru și să dăm tot ce putem„.
SCM va evolua cu echipa din Tg. Jiu, azi de la ora 16, tot la Oradea.
Comentarii prin facebook