Cum se vor desfășura cursurile școlare începând de luni, în Timiș. O decizie în acest sens, așteptată la finalul săptămânii

scoala

scoala

Cel puțin la acest moment nu se știe în ce scenariu vor porni noul semestru școlile din Timiș și dacă se va merge ”fizic” la clasă sau se va continua în sistem online. Joi dimineața, Prefectura Timiș a avut o ședință online cu primarii, s-au discutat doar probleme organizatorice, dar o decizie asupra scenariului aplicat se va lua doar la finalul acestei săptămâni, atunci când va avea loc o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Subprefectul Mircea Băcală a convocat, joi dimineață, o ședință online cu primarii localităților timișene, având ca temă reînceperea cursurilor în unitățile de învățământ. La ședință au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de  Jandarmi Timiș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Au fost puse în discuție probleme legate de paza în scoli, de securitatea la incendii, de transportul cu microbuze școlare.

Inspectorul școlar general, Marin Popescu le-a prezentat primarilor scenariile în care se vor putea desfășura cursurile școlare, începând de luni, 8 februarie, și problemele organizatorice care trebuie rezolvate.

Cel puțin deocamdată, nu se poate spune în ce sistem vor învăța elevii din Timiș începând din această lună. Cel mai probabil, decizia va fi diferită pe fiecare localitate, în funcție de rata de infectare. Cel mai probabil vineri sau sâmbătă va avea loc o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, atunci când se vor lua hotărârile necesare. Dar, pentru a se putea lua deciziile necesare este așteptat un ordin comun emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, care va stabili clar cum se va învăța de luni la școală. Deocamdată, discuțiile purtate sunt strict organizatorice, se referă la dotarea cu dezinfectanți, condițiile de siguranță ale elevilor, distanțare între aceștia. Tot în cursul zilei de joi este programată o videoconferință cu inspectorii școlari generali din toate județele, unde vor fi oferite mai multe amănunte despre reluarea cursurilor.

În cursul ședinței de joi, subprefectul Mircea Băcală a cerut primarilor o mai mare implicare la nivelul localităților pentru respectarea tuturor măsurilor impuse de pandemie, având în vedere rata de infectare la nivelul județului Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat

Robert Burlacu-Luca a primit un cadou frumos cu ocazia celei de-a 18-a aniversări. Tânărul mijlocaș a semnat un nou contract cu Politehnica Timișoara. Sosit inițial sub formă de împrumut de la CSM Reșița, Robi a fost transferat definitiv de clubul din Banatul de câmpie. Din iarnă și până la finalul stagiunii 2025-26, Burlacu-Luca a evoluat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Top