Cătălin Iapă, fosta mână dreaptă a lui Robu prezintă informații despre noile tramvaie ale Timișoarei: Fritz nu cunoaște încă problemele reale ale primăriei/UPDATE

Cătălin Iapă, fostul asistent al lui Nicolae Robu, a ”furat startul” și a prezentat înaintea noului primar o imagine cu viitorul tramvai al Timișoarei, mai precis cabina acestuia. Este posibil ca cei de la Bozankaya, turcii care au câștigat contractul de execuție al celor 21 de noi tramvaie, să nu fi aflat încă despre noua conducere a municipalității și să fi trimis informații tot către fosta conducere a orașului.

Revocat marţi din funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării,. Cătălin Iapă are acum mai mult timp liber pentru a se ocupa de problemele Timişoarei, ceea ce şi face.

”Mă bucur să vă dau astăzi o veste foarte bună pentru Timișoara în legătură cu noile tramvaie care vor veni anul acesta și prima poză cu tramvaiul în construcție. După cum cei mai mulți dintre dumneavoastră știți, Timișoara va avea 21 de tramvaie noi cumpărate din fonduri europene, proiecte scrise, depuse și câștigate de administrația PNL, administrația Robu”, anunță cu mândrie Iapă.

Fostul secretar de stat la Ministerul Dezvoltării oferă și estimări asupra momentului în care vor ajunge în oraș primele tramvaie.

”Primele tramvaie le vom vedea în curând pe șinele din oraș, chiar din anul acesta. Tramvaiele vor fi livrate de firma Bozankaya Otomotiv, din Turcia, câștigătorul licitației organizate de Primăria Timișoara. Firma care a câștigat licitația, împreună cu Primăria Timișoara, au obligația de a omologa tramvaiul în Europa. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla orașul va pierde cele 21 de tramvaie și foarte probabil și fondurile europene aferente”, mai anunță Iapă.

El nu uită să sublinieze că, în calitatea pe care a avut-o la minister, s-a implicat personal în proiect, ținând legătura strâns cu cei de la AFER, Autoritatea Feroviară Română, cei care verifică tehnic proiectul tramvaiului și în final produsul.

”De oricâte ori au apărut probleme în acest demers m-am implicat să poată fi trecut cu succes. Și nu au fost puține momente dificile care puteau duce chiar la respingerea documentației și posibilitatea de pierdere a fondurilor”, a mai subliniat Iapă.

Conform liniei pe care Cătălin Iapă a urmat-o în ultima perioadă, una identică celei transmise de mentorul său, cel care i-a oferit și o carieră, Nicolae Robu, el îl atacă pe primarul actual al Timișoarei spunând că, de fapt, el habar nu are despre problema tramvaielor.

”Desigur că domnul primar Fritz nu cunoaște încă problemele reale ale Primăriei Timișoara și nici nu a știut de această problemă, dar e bine că eu am cunoscut-o încă de când am lucrat în Primăria Timișoara și m-am putut implica din poziția de la București să se finalizeze cu succes pentru oraș. Dacă ar fi știut de această problemă ar fi făcut măcar o vizită și la AFER, în nenumăratele vizite la colegii de la dumnealui de la București, să se asigure că Primăria Timișoara nu va pierde fondurile europene pentru tramvaie, o problemă directă a primăriei. Domnul primar, în schimb a preferat să se laude cu proiecte ce nu țin de Primărie, să spună că datorită vizitelor dumnealui la București are buget Ministerul Transporturilor pentru autostrada Lugoj-Deva sau pentru centură…”, mai menționează Iapă.

În această săptămână a fost avizată documentația tehnică de la dosarul de omologare (dosar de agrement, în termeni mai tehnici) de către cei de la AFER. Acesta este pasul cel mai dificil într-un demers de omologare a unui produs nou. Acum urmează probe la fața locului, în diverse locații din Europa, iar ultima probă fiind programată în Timișoara, efectiv cu tramvaiul pe șine.

UPDATE. Primarul Fritz… nu reacționează

La scurt timp de la apariția acuzațiilor lansate de Cătălin Iapă, referitoare la faptul că actualul primar, Dominic Fritz, nu știe prea multe despre problemele reale ale orașului, deci nici despre noile tramvaie, cel acuzat a avut o poziție în cadrul conferinței de presă săptămânală a primăriei. Răspunsul lui Fritz a fost scurt și la obiect.

”Sunt niște afirmații pe care nu vreau să le comentez. Dacă fostul secretar de stat vrea să intre într-o dezbatere electorală este binevenit să o facă în 2024. în rest nu vreau să intru în polemici”, a răspuns Dominic Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (martie 3rd, 2021 at 11:57 )

„Firma care a câștigat licitația, împreună cu Primăria Timișoara, au obligația de a omologa tramvaiul în Europa”. Pai de ca dracu’ sa cumparam noi tramvaie omologate gata? Mai platim si pentru asta, mai playim si pentru transport, ca doara nu platim din buzunarul lui culita, robu iapa…

Reos a spus: (martie 3rd, 2021 at 12:40 )

Cine ar fi cel mai bucuros dacă Timișoara ar pierde bineînțeles Robu și Iapa lui că aici nu orașul are prioritate și nici nenorociții de Timișoreni contează numai orgoliile ca în tot timpul Robismului!!!!

Daniel a spus: (martie 3rd, 2021 at 13:07 )

MARS ma lingaule! o sa vedem noi cat de bune sunt tramvaiele de la turci, probabil ca autobuzele din Bucuresti

Manu a spus: (martie 3rd, 2021 at 13:11 )

Dacă nu se reuseste omologarea acestor tramvaie vor plăti Iapa si cu Robu toată investiția. Din buzunarul.lor

Cartzan a spus: (martie 3rd, 2021 at 13:21 )

Doua lucruri:
1: Iapa stie care sunt problemele. Bun! De 8 ani ce au facut cu problemele?
2: Iapa providentialul. La fel ca si Lae, one man show. Nu asa functioneaza un aparat administrativ, depinzand de un om care tot intervine in procese. Dar Iapa nu stie sau nu vrea ca lucrurile sa mearga bine, el vrea sa fie probleme, ca sa tot intervina si sa salveze el situatia. E vorba despre el, nu despre Timisoara. Fritz asta face acum, incearca sa puna la punct felul in care functioneaza primaria. Asta se face de obicei inaintea bordurilor, concertelor cu Smiley si a trotuarelor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.