Echipa lui Dominic Fritz a găsit soluția susținerii financiare a lucrărilor de reabilitare a clădirilor istorice. Cei neserioși primesc … biciul

”Noua” Primărie Timișoara, cea din administrația Fritz, a reușit punerea la punct a unui program prin care clădirile vechi ale orașului să fie reabilitate de proprietari cu sprijinul financiar al municipalității. Grant-uri și finanțări pe mai mulți ani, sunt soluția conducerii orașului propuse celor din zonele istorice, dar și majorări drastice de impozit pentru cei care nu acceptă să-și reabiliteze imobilele, a anunțat edilul-șef, Dominic Fritz.

Aproximativ 500 de case sunt vizate de noua propunere de sprijin financiar lansată de primărie pentru cei care dețin imobile vechi. Sunt mai multe componente, una finaciară, una tehnică, dar și ajutor și eliberare rapidă a documentației aferente proiectelor de reabilitare. Propunerea gândită de echipa lui Dominic Fritz va fi timp de o lună în dezbatere publică pe site-ul primăriei, după care va fi supusă votului consiliului local. Noul proiect are și componenta ”de pedeapsă”, pentru ceir care refuză orice variantă de a rezolva problema. Ideea a fost extrem de plastic exprimată chiar de primarul german al Timișoarei.

Programul de sprijin al reabilitării clădirilor are două paliere: morcovul și biciul. Ori cu ajutor de la noi, ori cu pedeapsă pentru cei care nu renovează”, a spus Fritz.

Urmează dezbaterea publică, timp de o lună, ulterior votul în consiliul local, iar dacă lucrurile merg bine și intrarea în vigoare a legislației locale pe tema reabilitării.

Vom propune proiectul Consiliului Local Timișoara. Până atunci, proiectul e publicat pe pagina primăriei, invităm timișorenii să trimită sugestii. La mijlocul lui iunie va intra în vigoare. Primăria Timișoara va acorda finanțare pentru clădirile din zonele Cetate, Iozefin și Traian. Am extins zona. Si aici suntem deschiși la propuneri de extindere  ariei. Va fi o echipă care va ajuta asociațiile de proprietari. Toate imobilele istorice vor beneficia de două variante de finanțare. Prima, prevede un grant de 20 la sută din costuri, bani de la noi, iar 80 la sută dăm sub formă de finanțare rambursabilă, asociațiile au zece ani să dea banii înapoi. Cheltuielile vor putea acoperi fațade, tâmplărie și reparația acoperișului. Noi vom putea executa lucrările din partea Primăriei, vom avea contracte cu firmele de construcție. Va fi o echipă specializată în primărie. În al doilea rând, există un proiect și pentru clădirile istorice incluse în siturile de specialitate. Aici, primăria va da o finanțare de 50 la sută pe zece ani. Nu putem oferi bani, din păcate, și pentru persoanele juridice”, a anunțat, marți, Dominic Fritz.

Surprinzător (sau nu) s-au găsit rezolvări și pentru problemele de rezistență seismică pe care fosta administrație le-a ridicat, spunând că nu poate să acorde bani dacă nu se acordă acel certificat de risc seismic

Această probllemă a blocat finanțarea în trecut. În noul program vor fi eligibile și  clădirile cu risc seismic 2 sau 3, doar dacă un expert spune că nu se poate mi se va putea aplica. Nu vor fi eligibile cele cu clasa unu de risc seismic.vor sprijini solicitanții cu documentația, cu certificatul de urbanism, autorizația de construcție se va elibera în 15 zile. Ulterior, cei care renovează vor fi scutiți de impozit pe clădire timp de cinci ani. Finanțările se vor da în urma unui acord scris, depus beneficiar la primărie”, a spus Paula Romocea, consilier local care a lucrat la proiect.

 

Vine și biciul!

Cei care nu vor sub nicio formă să își renoveze clădirile dărăpănate nu vor mai scăpa de atenția municipalității. Se reia și proiectul de supraimpozitare a proprietăților în paragină.

Reluăm procedura de supraimpozitare. E important ca fiecare proprietar să conștientizeze că e responsabilitatea lor să întrețină. Trebuie stimulați proprietarii să investească in reabilitare. Desigur, banii din supraimpoz vor fi investiți in reabilitare, nu există încă o prevedere legală care să stabilească o destinație, dar noi vom ține o evidență a sumelor și vom ști cât va ajunge la proiect. Oamenii trebuie să știe că aceasta (n.r. procedura de supraimpozitare) nu e o procedură doar pentru centrul Timișoarei, ci se va aplica și în celelalte cartiere, din toată Timișoara. Majorarea impozitului va fi intre trei sute și cinci sute la sută”, a anunțat Fritz.

A fost stabilită și procedura clară în funcție de care se va aplica această supraimpozitare, special pentru a nu se mai pierde în instanță orice proces pe această temă.

Vom verifica pe 30 iulie și o să constatăm starea de distrugere a clădirii. Emitem o somație de remediere dacă e cazul. Data de 15 decembrie va fi data maximă până la care cei somați să găsească o rezolvare. Dacă nu, urmează hotărârea de coniliu local pentru supraimpozitare. Important, HCL rămâne în vigoare până nu se rezolvă problema, nu se va emite anual una nouă, cea existentă se va prelungi automat. Ce înseamnă aceasta? Proprietarii ne anunță când au remediat probleme sau au autorizație de construcții. Când există această autorizație se suspendă supraimpozitarea”, a mai declarat Fritz.

Deocamdată sumele alocate sunt mici, dar vor fi majorate odată ce va exista cerere. Situația dosarelor prin care se solicită sprijin nu e deloc una roză.

Momentan avem alocat doar un milion de lei, aceasta și pentru că nu avem încă dosare depuse. Dacă e nevoie suplimentăm. Sunt 20 de dosare din seria veche, iar 19 sunt incomplete. Va trebui să lucrăm cu echipa de experți de la primărie. Noi vrem să ajungem să facem o fundație, așa cum e la Oradea, am discutat deja cu ei și am primit foarte multe informații despre cum să lucrăm”, a încheiat primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta, pentru că, în prezent, de pe Eneas, atât șoferii, cât și bicicliștii traversează, cu vizibilitate redusă, cele patru benzi ale bulevardului Brâncoveanu, mai spune municipalitatea. Măsura va spori siguranța pentru participanții la trafic și va asigura continuitatea pistei velo. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul bănățean câștigat licitația organizată de FRH, la care au mai participat două dintre semifinaliste. Întrecerea va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, iar semifinalele sunt: SCM Politehnica Timișoara – Steaua București și Minaur Baia Mare – CS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii de la Pesa, achiziționate de România, cu fonduri europene. Acestea se adaugă curselor care vor fi efectuate cu graniturile Alstom Coradia. În urma contractului respectiv, un număr de 62 de trenuri realizate de cei de la Pesa Bydgoszcz vor ajunge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Localul „Paradisul piraţilor” urmează să fie evacuat din spaţiul pe care îl deţine cu chirie în Complexul Studenţesc. De asemenea, firma cu acelaşi nume care administrează localul urmează să fie executată silit pentru datoriile de peste 70 de mii de euro pe care le are la Universitatea Politehnica Timişoara, proprietara spaţiului. Localul aparţine în acte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Piraţii” lui Alin Popoviciu rămân fără “paradis”. Localul liderului PNL Timiş, executat silit şi evacuat din spaţiul închiriat în Complexul Studenţesc
Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul bănățean câștigat licitația organizată de FRH, la care au mai participat două dintre semifinaliste. Întrecerea va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, iar semifinalele sunt: SCM Politehnica Timișoara – Steaua București și Minaur Baia Mare – CS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!
Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta, pentru că, în prezent, de pe Eneas, atât șoferii, cât și bicicliștii traversează, cu vizibilitate redusă, cele patru benzi ale bulevardului Brâncoveanu, mai spune municipalitatea. Măsura va spori siguranța pentru participanții la trafic și va asigura continuitatea pistei velo. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas
Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din țară la ora actuală. Aici, costurile de locuire din oraș sunt considerate mai scăzute decât în alte orașe din țară, iar veniturile obținute de angajați sunt mai ridicate, arată concluziile evenimentului organizat de Imobiliare.ro, HUB Timișoara. La discuții au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro
În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Municipalitatea lansează un nou program de sterilizări, în urma căruia stăpânii ar putea beneficia de servicii veterinare gratuite pentru acest tip de intervenție și, dacă este cazul, de microcipare, înregistrare în RECS, eliberare a carnetului de sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant
Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul a atras aproximativ 30 de participante dornice să încerce experiența din ring. Timp de două ore, participantele au avut ocazia să învețe elementele de bază ale boxului: poziția corectă, combinații simple de lovituri, exerciții de coordonare și antrenamente la sac....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente mai puțin decât în ianuarie 2026. Restul paridelor au procente aproximativ egale cu cu cele obţinute în sondjul precedent....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente
Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Banat au efectuat pe durata iernii o serie de operațiuni de mentenanță la echipamentele ecluzei din nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român. Pentru efectuarea intervențiilor necesare, ecluza a fost pusă temporar la uscat. Lucrările sunt acum pe ultima sută de metri. ”Mentenanța periodică este esențială pentru buna funcționare a ecluzei: previne apariția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La ecluza de la Sânmihaiu Român au fost efectuate lucrări de mentenanță
O depășire periculoasă a trimis un șofer nevinovat la spital. S-a întâmplat luni dimineață în județul Timiș. Un bărbat, de 64 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592 dinspre Chevereșu Mare către Timișoara, iar la un moment dat, s-ar fi anjagat într-o depășire și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav între Chevereș și Albina
Societatea de Transport Public Timișoara caută firmă care să curețe mijloacele de transport în comun. Anunțul, derulat prin procedură simplificată, a fost publicat pe SEAP. Suma oferită în cadrul procedurii este una semnificativă, de 1,978 de milioane de lei, iar durata contractului, de zece luni. Firma care va câștiga contractul ”Servicii de spălare și igienizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă două milioane de lei pe zece luni, pentru prestarea de servicii de curățenie a mijloacelor de transport
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.