La Timișoara a fost inaugurat un nou sediu pentru Consulatul Onorific al Austriei/FOTO

În prezența Ambasadorului Republicii Austria în România, doamna Isabel Rauscher, ieri, 25 mai, a avut loc inaugurarea oficială a noului sediu al Consulatului Onorific al Austriei la Timișoara. Acesta este este situat pe strada Episcop Augustin Pacha, nr. 1, et. 2, ap. 1.

„Sunt încântată că l-am ales pe domnul Georg Bardeau să reprezinte Austria în calitate de Consul onorific și că Președintele Austriei a acceptat recomandarea noastră. Cu atât mai mult acum, când am avut ocazia să-i urmărim activitatea timp de 6 luni și ne-am putut convinge că am făcut alegerea corectă. Avem aici o persoană care este acasă atât în România, cât și în Austria, care este cetățean al ambelor state, personificând astfel simbioza perfectă între cele două state. Știm că interesul Austriei este în mâini bune cu familia Bardeau, aici în Banat. Iar acest lucru a fost deja dovedit.”, a declarat Isabel Rauscher, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Austria în România.
În calitate de consul onorific al Republicii Austria la Timișoara, domnul Georg Bardeau are ca prioritate, în mandatul său, menținerea bunelor relații între Austria și România, în special în zona culturală. Prima provocare: anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.
„Aș dori să îmbunătățesc și să intensific relațiile deja bune dintre Austria și regiunea în care sunt responsabil, în special în zona culturală și în zona înfrățirii orașelor. În domeniul culturii, aș dori să intensific relațiile dintre Forumul Cultural Austriac din București și orașul Timișoara pentru Capitala Culturală Europeană, anul 2023, aici fiind vorba în principal de proiecte oferite de partea Austriei, care pot fi realizate împreună sau doar preluate. De exemplu, în ce privește parteneriatele orașului, aș vrea să reînvii relația dintre orașul Timișoara și orașul său partener Graz, mai ales că orașul Graz are experiența unei capitale culturale europene.”, a declarat Georg Bardeau, Consulul onorific al Republicii Austria la Timișoara.

Georg Bardeau a fost numit Consul onorific al Republicii Austria la Timișoara de către președintele federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. În calitate de Șef al consulatului cu sediul la Timișoara, Georg Bardeau are drept de circumscripție consulară în județele Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți.

Consulul onorific a depus jurământul în faţa ambasadorulii Isabel Rauscher, în cadrul unei festivități care s-a desfășurat în data de 11 octombrie 2020, la Ambasada Austriei. Născut în Stiria, Austria, Georg Bardeau s-a mutat acum aproape 20 de ani în Timișoara, unde, din 2002, activează în agricultură și dezvoltare imobiliară. Timișoara este pentru el a doua casă. Împreună cu soția sa, timișoreancă, este implicat și în diverse proiecte caritabile. Consulatul Onorific al Republicii Austria la Timișoara oferă o serie de servicii, precum legalizarea documentelor private, autentificare a copiilor după documente originale și confirmarea certificatelor de viață emise în Austria pentru cetățenii care locuiesc în districtul consulatului. De asemenea, Consulatul Onorific intermediază, prin ambasadă, obținerea la cerere a extrasului din cazierul judiciar din Republica Austria. Totodată, cetățenii austrieci care întâmpină diverse probleme sau au nelămuriri, se pot adresa telefonic sau prin e-mail, pentru a fi consiliați sau pentru a li se acorda ajutorul necesar. Consulatul Onorific al Republicii Austria la Timișoara are program de lucru de luni până joi, între orele 9.00-16.00, iar vineri între orele 9.00-11.00. Ne puteți contacta la: +40 256 293 496, +40 256 406 174 sau prin e-mail, la adresa: timisoara@konsulat.at

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis

Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.