Primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL Timiş

Sorin Munteanu primar Buzias

Sorin Munteanu primar Buzias

În această dimineaţă, primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, şi-a aunţat oficial candidatura la funcţia de preşedinte al PNL Timiş. Demersul său vine imediat după ce, joi seara, s-a stabilit ca alegerile în PNL Timiş să aibă loc pe data de 10 iulie, iar înscrierile pentru funcţiile de conducere se pot face până duminică, 4 iulie.

Când nimeni nu mai credea că actualul preşedinte interimar al PNL Timiş, Alin Nica, va avea un contracandidat la şefia organizaţiei, în cursă s-a înscris şi Sorin Munteanu, primarul oraşului Buziaş. Astfel, edilul oraşului staţiune vine în întâmpinarea dorinţei lui Nica, acesta afirmând în mai multe rânduri că îşi doreşte competiţie la preşedinţia PNL Timiş.

De menţionat că, abia joi seara, într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PNL Timiş, s-a stabilit data alegerilor, respectiv sâmbătă 10 iulie, adică peste doar opt zile. Cea mai mare problemă aici este faptul că, la toate alegerile desfăşurate până acum în judeţ nu s-au ales delegaţii la conferinţa judeţeană, nefiind cunoscută nici măcar norma de reprezentare a fiecărei organizaţii locale. Conştient că porneşte cu a doua şansă, Munteanu se bazează pe susţinerea mai multor primari din judeţ, dar şi a unei mari părţi din organizaţia Timişoara

“Dragi colegi! În lumina lucrurilor care se întâmpla, am hotărât să candidez pentru funcţia de prşedinte al filialei PNL Timiş! Consider că este nevoie de o altfel de politică raportat la  ceea ce se întâmpla azi, în organizaţia noastră! Mimarea puterii democratice şi egocentrismul actualei conduceri interimare trebuie să aibă o opoziţie! De unul singur nu voi avea sorţi de izbândă, dar împreună cu voi, avem o şansă! Chiar dacă nu voi câştiga, vom creea o platformă de negociere şi ne vom putea coagula în timp, împotriva derapajelor exercitate! Vă aștept, alături de mine!”, a fost mesajul lui Munteanu către colegii din PNL.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

asfrs a spus: (iulie 2nd, 2021 at 10:11 )

Hai Sorine și matură-l pe băiatul ăla de la Dudești, altfel o sa va mănânce Groza cu PDL iștii lui.
Ești șansa PNL Timiș, că să rămână PNL.

£¥ a spus: (iulie 2nd, 2021 at 21:43 )

🤦🏾

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal

Primăria Timișoara a anunțat că activitatea Direcției de Evidență a Persoanelor a fost reluată după ce în urmă cu aproximativ o oră a avut loc un incendiu în cadrul clădirii din centrul Timișoarei. După rezolvarea situației, angajații de la Buletine au revenit la ghișee și vor prelungi programul atât cât este necesar pentru a-i prelua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş

Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanță pentru sportivi, oportunități pentru copiii Timișoarei

Clubul Sportiv Municipal Timișoara derulează, în perioada iulie–octombrie 2026, proiectul „Mișcare, Energie și Performanță pentru Timișoara – SCM 2026″, finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara, în cadrul programului „Orașul în Mișcare 2026”. Proiectul îmbină susținerea performanței sportive a clubului cu o componentă dedicată copiilor și comunității locale. Prin acest program se urmărește:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță pentru sportivi, oportunități pentru copiii Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Clubul Sportiv Municipal Timișoara derulează, în perioada iulie–octombrie 2026, proiectul „Mișcare, Energie și Performanță pentru Timișoara – SCM 2026″, finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara, în cadrul programului „Orașul în Mișcare 2026”. Proiectul îmbină susținerea performanței sportive a clubului cu o componentă dedicată copiilor și comunității locale. Prin acest program se urmărește:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță pentru sportivi, oportunități pentru copiii Timișoarei
Societatea Drumuri Municipale va începe o serie de lucrări de refacere a carosabilului și a liniilor de tramvai la intersecția dintre străzile Take Ionescu – Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – Kogălniceanu. Intervențiile vor elimina degradările apărute în zona șinelor de tramvai și vor îmbunătăți siguranța și confortul circulației, atât pentru șoferi, cât și pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan
Pompierii salvatori încearcă în aceste momente să salveze un bărbat, surprins de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale. La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat, peste care a căzut un zid. UPDATE
Centrul de Cultură propune un mod inedit pentru descoperirea Timișoarei, de ziua orasului: un parcurs despre memorie, patrimoniu, cartiere, film și experiențe urbane, prin 18 locuri din cartierele orașului. Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei așteaptă publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
Pista de biciclete de pe malul Begăi devine sâmbătă, 4 iulie, de la ora 10:00, locul de desfășurare a unei acțiuni de tipul Treasure Hunt, o experiență inedită pe două roți, dedicată mișcării sustenabile, istoriei locale, patrimoniului de pe Bega și turismului lent. Aventura începe la ecluza din Sânmihaiu Român și continuă pe pista de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Educația nu se va opri la absolvire, iar UPT va juca din nou unrol inovator și va fi aproape de studenți și după ce aceștia vor absolvi, devenind un partener pentru întreaga carieră. Într-o economie în care tehnologia evoluează mai repede decât ciclurile universitare, învățarea nu se mai încheie odată cu absolvirea facultății. Pentru tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT își extinde rolul dincolo de formarea studenților și devine un partener al profesioniștilor pe tot parcursul carierei
Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
Top