Construcția sistemului de iluminat din Parcul Botanic poate începe, după un an de contestații

Primăria Timișoara și societatea câștigătoare a licitației pentru realizarea unui sistem modern de iluminat public în Parcul Botanic au semnat contractul de execuție după un an de așteptare, perioadă în care s-au judecat contestațiile depuse de firmele participante la licitație. Sistemul va asigura, în premieră, lumină în unul dintre cele mai frumoase parcuri din zona centrală a orașului.

Licitația fusese adjudecată de societatea Elbi Energy Projects SRL fiind unul dintre ultimele proiecte acordate în epoca Nicolae Robu. Valoarea contractului a fost de 2,08 milioane de lei, bani nerambursabili europeni . Din păcate, acest proiect a fost blocat timp de mai bine de un an din cauza contestațiilor depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și a contestării în instanță a licitației.

Acum, contractul poate merge înainte, societatea amintită are la dispoziție 10 luni pentru proiectarea și execuția lucrărilor, garanția fiind de 60 de luni.

Acest proiect a fost complet blocat mai bine de un an de contestații depuse de firmele participante și mă bucur că am reușit, cu ajutorul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a instanțelor de judecată, să desemnăm un câștigător fără a fi nevoiți să reluăm întreaga procedură de licitație, care ne-ar fi costat timp, dar ne-ar fi pus și în pericol să pierdem finanțarea europeană a acestui proiect. Astfel, pentru prima dată, Parcul Botanic din Timișoara va fi iluminat public”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Proiectul prevede instalarea a 219 stâlpi de iluminat public și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3400 de metri liniari. Prin proiect se vor executa următoarele: realizarea unei rețele electrice subterane (LES), alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal și implementarea unui sistem de telegestiune cu dimming la nivel de punct luminos. Astfel, consumul de energie electrică este redus, se realizează un iluminat corect al parcului, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței celor care îl traversează.

„Din păcate, în ultimii ani, parcul a pierdut foarte multe dintre speciile care se găseau odată acolo. De aceea acest proiect vrem să devină un nou început pentru Parcul Botanic. Vrem să reparăm Grădina Japoneză, să reabilităm bazinele, care sunt dezafectate de mai mulți ani și să amenajăm întreaga zonă. Să reintroducem colecțiile de plante care s-au pierdut în decursul anilor pentru ca acest parc să redevină un loc de recreere, dar și de educație, o adevărată Grădină Botanică a Timișoarei”, a mai spus primarul Dominic Fritz.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional-Regional 2014-2020, contribuția Primăriei Municipiului Timișoara fiind de 2%, reprezentând cofinanțarea acestuia.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță

În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro

În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Top