Ce va aduce „echipa câştigătoare” din PNL pentru Timişoara

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Congresul PNL s-a terminat cum s-a terminat, dar criza politică este departe de-a avea un happy end. Ba dimpotrivă. Acum se fac şi se desfac alianţe virtuale, sunt „negocieri” de tip monolog, dar un singur lucru este cert într-un ocean de incertitudine. Şi anume că un guvern condus de Florin Cîţu este imposibil fără sprijinul PSD. Iar într-un fel mingea este acum în curtea social-democraţilor, care trebuie să lase deoparte strategia cinică şi meschină din ultima perioadă, când, din varii motive, l-au susţinut pe Florin Cîţu.

Va gira PSD-ul un guvern condus de „cel mai slab premier din istoria României”, cum au spus-o chiar social-democraţii? Cum vor explica liderii PSD propriului electorat acest sprijin, atâta timp cât până acum au urlat că Guvernul Cîţu a adus iadul în România? Mai ales că acum e şi presiunea lui Liviu Dragnea, care atacă PSD-ul chiar cu acuzaţiile că ar fi în slujba lui Klaus Iohannis şi a PNL. Sigur, se pot găsi scuze cu „trebuie să susţinem guvernul pentru ca România să treacă prin criză”. Dar mai ţin astfel de scuze la electoratul PSD, atât de pornit împotriva lui Cîţu? PSD-ul stă bine acum un sondaje, dar un sprijin, pe masă sau pe sub masă, dat lui Cîţu îl va costa procente bune. Mai cunosc un fost primar al Timişoarei care spunea că are atât de multe procente că mai poate să dea şi la alţii. Şi n-a mai ajuns primar…

Pe de altă parte, Florin Cîţu şi „echipa câştigătoare” ne spun că acum se pun pe făcut reforme. Pe bune? Cu PSD-ul în spate? De obicei, reformele se fac în primul an de guvernare, când orice guvern are şi un mai mare sprijin popular. Fiindcă, pe temen scurt, reformele înseamnă costuri sociale şi, implicit, electorale. Cum să facă Florin Cîţu reforme dacă până acum orice ministru cu apetit pentru aşa ceva (Voiculescu, Nazare, Stelian Ion) era dat afară sau ameninţat cu excluderea (Drulă)? Dacă „reformă” înseamnă să duci mai departe un program născocit de Elena Udrea şi upgradat de Liviu Dragnea, e clar că s-a pierdut proprietatea termenului.

Să presupunem însă că Guvenul Cîţu rezistă (nu ştiu cum) şi să trecem la ceea ce ne doare mai mult: Timişoara. Ce va aduce „echipa câştigătoare” Timişoarei? Primul „cadou” o să-l vedem în aceste zile, respectiv un lockdown, inclusiv pentru persoanele vaccinate. Fiindcă singurii vinovaţi pentru actuala criză sanitară sunt Klaus Iohannis şi Florin Cîţu, care în vară au spus la unison că nu ne paşte niciun val IV. Şi atunci de ce să se vaccineze românii, dacă nu urma niciun pericol? Ca să nu mai spun că, penultimii fiind în Europa la vaccinare, România a fost pe primul loc în lume la lipsă de restricţii. Abia având cuţitul la os, la câteva luni după Europa civilizată, s-a băgat şi în România „certificatul verde”. Prea târziu, presiunea pe spitale şi paturile ATI fiind imensă. Sigur, aceste lucruri sunt valabile pentru întreaga ţară, dar Timişoara este primul mare oraş care va depăşi rata de infectare de 7,5 la mia de locuitori.

Şi la ce să ne mai aşteptăm? La un blocaj total în Primăria Timişoara, prin înfiinţarea ad-hoc a alianţei PNL-PSD, care deja este funcţională. Iar PNL Timiş a început să bată PSD-ul inclusiv la demagogie. Că nu degeaba Rareş Bogdan e mare şef acolo!Astfel, liberalii au acuzat primăria că vrea să scumpesacă gigacaloria, după ce sub guvernul liberal au explodat preţurile la gaz, energie etc. Dar asta nu e nimic. Liderii PNL Timiş consideră că măsura scumpirii ar fi… comunistă. Asta ca să arate şi câtă (in)cultură politică au.  Şi asta în timp ce Florin Cîţu spune că plafonarea preţurilor la energie ar fi o măsură non-liberală şi anti-capitalistă. Şi aici are dreptate.

Sigur, visătorii vor crede că, avându-i pe Alin Nica şi Alina Gorghiu în conducerea PNL, ar trebui să ne pregătim robinetele prin care să curgă lapte şi miere. Că toate proiectele Timişoarei vor prinde contur în cel mai scurt timp. Iar aici cel mai elocvent exemplu este cel cu stadionul. Nica se tot lăuda că există un mare sprijin guvernamental pentru acest obiectiv. Când a ajuns Cîţu la Timişoara acesta a mărturisit că habar nu are de stadion. Cine a minţit atunci, Nica sau Cîţu? Sau poate n-a minţit niciunul, dar unul dintre cei doi actanţi este autist. Sau, dacă vreţi, zombie. Şi ajung la începutul acestor rânduri. Un guvern Cîţu e posibil doar cu sprijin PSD. Iar în acest sens, în mod cert proiectele oraşelor conduse de PSD vor avea prioritate. O să v-o spună şi Alina Gorghiu, al cărei vis de a-şi oficializa relaţia underground cu PSD-ul prinde tot mai mult contur.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Titi a spus: (septembrie 28th, 2021 at 08:08 )

Sa crezi ce spune Nica,este cum ai spune ca maine aterizeaza extraterestii.

caraneanul a spus: (septembrie 28th, 2021 at 12:56 )

raspunsul este simplu si are cinci litere ,,NIMIC” ca si pana acum.

mrxzy a spus: (septembrie 28th, 2021 at 14:13 )

Va aduce ce a adus si pana acum: haos, saracie si batjocura. PNL blocheaza sistematic proiectele primariei ca sa-i pregateasca calea lui Nica pentru postul de primar. Cu un pic de noroc il inhata DNA pana atunci 😀

drucker a spus: (septembrie 28th, 2021 at 18:04 )

Pt Timis , nimic .
Va aduce pt Suceava unde e Flutur , pt Cluj unde e Boc , etc .
Pot sa pariez ca in urmatorii 10 ani nu se va face nici o investitie majora , cu bani de la buget .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.