Garda de Mediu Timiș ia la rând localitățile din Timiș și, din păcate, peste tot sunt descoperite rampe clandestine de gunoi. Acum, controalele au vizat Recașul, iar municipalitatea s-a ales cu o amendă de 20.000 de lei și a fost obligată să curețe zonele descoperite cu deșeuri. Din pozele realizate de instituție, pare să fie vorba despre localitatea Petrovaselo.
În perioada 29.09.2021-11.10.2021 o echipă de comisari din cadrul GNM Comisariatul Județean Timiș, a efectuat un control tematic pentru verificarea stării de salubrizare de pe raza Recașului, ocazie cu care, pe raza unității administrative teritoriale s-au identificat numeroase locații cu abandonări de deșeuri amestecate: plastice, anvelope, deșeuri din construcții, saltele, deșeuri textile, etc.
În urma neconformităților constatate, comisarii GNM CJ Timiș au aplicat sanctiune contravențională, amendă, în valoare de 20.000 lei, conform legislației specifice și au dispus măsuri de salubrizare a zonelor în care s-au identificat abandonări de deșeuri și predarea deșeurilor către societăți autorizate.
Comentarii prin facebook