Dialog ciudat în plenul CJT. USR a cerut bani pentru centrale termice la spitale, șeful instituției a vorbit de telefoane la București

Plen CJT

Plen CJT

Plenul Consiliului Județean Timiș de miercuri a oferit un exemplu interesant care poate fi definit ca un dialog dintre două persoane în care acestea mimează că nu înțeleg ce se vorbește. Consilierii județeni ai USR au cerut conducerii CJT să ajute, financiar, din excedentul bugetar al insitituției, Timișoara în problema căldurii, în timp ce președintele administrației județene s-a făcut că nu înțelege sugestia și a spus că ajută cu sfaturi și telefoane date la firme de gaz sau cărbune la deblocarea situației termoficării.

Să căutăm o modalitate legală să ajutăm, financiar, Timișoara, mai ales în domeniul medical, al spitalelor, pentru a nu rămâne în continuare în frig, a spus Raul Olajos, liderul consilierilor județeni din partea USR.
Grupul consilierilor județeni USR, prin vocea lui Raul Olajos, a cerut miercuri în cadrul ședinței plenului Consiliului Județean Timiș, sprijinul președintelui CJT în deblocarea situației grave privind încălzirea în municipiul Timișoara. El a sugerat achiziția unor centrale termice la spitale, asigurându-se, astfel, și o independență a acestor unități medicale față de sistemul de termoficare al orașului.

Am cerut efectuarea unei analize fulger a legii finanțelor publice și a codului administrativ din funcțiile pe care le deține (președinte CJT, vicepreședinte al Comitetului pentru situații de urgență, vicepreședinte PNL) pentru a găsi un cadru legal și operațional de susținere financiară din excedentele bugetare ale CJT de zeci de milioane a Timișoarei în actuala criza de termoficare. Cea mai urgentă măsură este asigurarea banilor necesari achiziției de gaz și cărbune timp de 1-2 luni, urmând ca, în paralel, să se facă achiziționarea de centrale termice măcar pentru spitalele din oraș. I-am cerut lui Alin Nica să iasă din zona de discurs și să pună la lucru resursele CJT, deoarece am văzut cu toții zilele trecute că există un excedent financiar”, a anunțat Olajos.

Alin Nica, chestionat în plen, a răspuns. Doar că răspunsul dat nu a fost cel așteptat, a fost unul diplomatic, el vorbind despre faptul că dă telefoane la București și la furnizorii de gaze și cărbune. Probabil s-a făcut că nu a înțeles ce îi cerea colegul său de (încă) alianță teoretică.

O poziție echilibrată, pe care o apreciez ca de fiecare dată. Vreau să vă spun, legat de acest subiect că nu am stat impasibil, chiar dacă nu am venit public să spun ce am făcut. Pentru că domnul Olajos a insistat pe acest subiect, vreau să vă spun că am sunat și eu, am discutat cu directorul Delgaz Grid, să găsim soluții de deblocare la Colterm și măcăr să găsim modalități de asigurare a unui minim de gaz, care să pornească arderea cărbunelui, astfel încât să avem căldură la instituțiile sanitare și de învățământ din Timișoara. Sigur, voi continua să discut cu factorii de decizie de la București pe partea de alocare a banilor din rezerva bugetară. Aici e nevoie de o rectificare de buget, care nu se poate realiza decât prin ordonanță de urgență. Iar guvernul este interimar și privat de această pârghie de legislator. Dar, pe partea de intervenție pe lângă operatorii care ar putea să deblocheze situația fiți convinși că fac tot ce îmi stă în putință să găsesc soluții și să ajut timișorenii să treacă peste acest motiv dificil. Sper ca acest lucru să nu mai dureze prea mult și să găsim acea soluție, cu cei de la Timișoara, să deblocăm lucrurile de la Colterm, să trecem peste această criză a încălzirii. Din păcate, avem provizii de cărbune la Colterm care nu ne ajung decât pentru câteva zile, acest lucru nu spun că trebuia făcut din vară, dar trebuie să găsim acum soluția de avarie. Să reușim să-i convingem pe cei care furnizează aceste materiale să aștepte livrarea banilor, ei știu dificultatea financiară prin care primăria trece. Din păcate, insolvența nu e în măsură să crească încrederea nici a furnizorilor de cărbune, nici a celor de gaz că își pot recupera banii”, a declarat Nica în plenul CJT.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat

Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.