Doliu la Filarmonica Banatul. Violonistul Gabriel Popa a fost răpit de covid

A plecat, ieri, dintre noi violonistul Gabriel Popa, lăsând în urmă un model de virtuozitate și profesionalism. Profund afectați de vestea acestei pierderi, gândurile noastre se îndreaptă către membrii familiei sale îndoliate, a transmis colectivul Filarmonicii „Banatul” Timișoara, care îi va păstra amintirea neștirbită.

Din nefericire, Gabriel Popa s-a infectat cu covid și a pierdut lupta cu boala.

Gabriel Popa s-a născut în anul 1955 la Timişoara şi a absolvit în anul 1979 cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca. A urmat angajarea sa în acelaşi an ca violonist la Filarmonica „Banatul“ Timişoara. Din anul 1992 a fost lector la Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Muzică, catedra de vioară. În perioada 1994-1997 a fost concertmaestru al orchestrei Wiener Kammer Oper din Viena, iar în 1996-1997 – şef partidă în orchestra simfonică din Heidelberg – Germania şi aici, paralel cu orchestra, a susţinut concerte ca solist şi a participat la turneul Filarmonicii în Japonia.

A cântat sub bagheta dirijorilor Nicolae Boboc, Remus Georgescu, Gheorghe Costin, Emil Simon, Horia Andreescu, Radu Popa, Dorin Frandeş, Thomas Kalb, Gottfried Rabl, Jerome Pillement, etc. De asemenea, a susţinut concerte şi recitaluri alături de Alexandra Guţu, Sorin Dogaru, Sorin Petrescu, Dragoş Mihăilescu, Thierry Stocker, Thomas Vesmas, Andrei Agoston, Ladislau Kiss și mulți alții.

În 1980 l-a înlocuit în ultimul moment pe pianistul Dan Grigore, reluând partitura cu doar câteva ore înainte de concert. Referitor la acest concert, Remus Georgescu scria: „𝐺𝑎𝑏𝑟𝑖𝑒𝑙 𝑃𝑜𝑝𝑎 𝑠-𝑎 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑖̂𝑛𝑎𝑙𝑡𝑎 𝑚𝑎̆𝑖𝑒𝑠𝑡𝑟𝑖𝑒 𝑐𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑟𝑒𝑢𝑠̧𝑖𝑡, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑜 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑛𝑢𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑎̂𝑡𝑒𝑣𝑎 𝑜𝑟𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑖𝑎 𝑠̧𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑝𝑟𝑒𝑡𝑒𝑧𝑒 𝐶𝑜𝑛𝑐𝑒𝑟𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑣𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑜𝑟𝑐ℎ𝑒𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑃.𝐼. 𝐶𝑒𝑎𝑖𝑘𝑜𝑣𝑠𝑘𝑖”.

„𝐴𝑚 𝑎𝑠𝑖𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑙𝑎 𝑜 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑝𝑎̆𝑡𝑖𝑚𝑎𝑠̧𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑛𝑜𝑏𝑖𝑙𝑎̆, 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎̆, 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑒𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑢𝑛 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠 𝑠𝑖𝑚𝑡̧ 𝑎𝑙 𝑓𝑟𝑎𝑧𝑒𝑖 𝑠̧𝑖 𝑠𝑢𝑝𝑙𝑒𝑡̧𝑒 𝑎 𝑠𝑢𝑛𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖”, scria regretatul Doru Murgu.

În anul 1997 a revenit în ţară, urmând să desfăşoare o bogată activitate alături de orchestra Filarmonicii „Banatul“ în calitate de şef al partidei de vioară. Gabriel Popa a fost distins cu trei premii naţionale şi unul internaţional fiind totodată şi membru al cvintetului francez Bartholdy din 1998. Din 2007 a fost solist-concertist al Filarmonicii „Banatul” Timișoara.

Activitatea sa concertistică a numărat o serie de concerte susţinute în Germania, Austria, Ungaria, Macedonia, Japonia, Italia, Franţa, precum şi în ţara noastră la Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Arad, Craiova ș.a.

În cinstea întregii sale activități desfășurate pe scena Filarmonicii „Banatul” Timișoara și nu numai, concertul de mâine, 29 octombrie, de la ora 19, îi va fi dedicat: Concert simfonic Radu Popa & Mihai Ailenei în cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

george a spus: (octombrie 28th, 2021 at 16:00 )

era vaccinat?nu se specifica dar cred ca da,deoarece daca nu era se specifica automat ,nevaccinat, dar asa nu se spune nimic!

Poli 21 a spus: (octombrie 28th, 2021 at 20:40 )

Pianistul Dan Grigore si concertul pentru vioara de Ceaikovski??

Reos a spus: (octombrie 28th, 2021 at 21:22 )

Este decizia personală a fiecăruia să se vacineze sau nu ,sunt lucruri care trebuie acceptate așa cum sunt.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.