Aerul Timișoarei e afectat de emisiile de oxid de azot

poluare

poluare

Substanța care duce la formarea smogului, a ploilor acide, respectiv deteriorarea calităţii apei, efectul de seră, respectiv reducerea vizibilităţii în zonele urbane afectează aerul din Timișoara, arată un raport al Agenției pentru Protecția Mediului. Vorbim despre emisiile de oxid de azot.

În cadrul unei întâlniri organizate de Prefectura Timiș, reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș a prezentat situația monitorizării calităţii aerului în județul Timiș pe 10 luni ale anului 2021 la cele 7 stații automate din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA).

În perioada de referință în județul Timiș nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor limită anuale, la dioxidul de sulf SO2, particulele în suspensie PM2,5, monoxid de carbon CO, benzen, metale grele și PM10. Au fost înregistrate depășiri la ozon la stația TM 2 CD Loga  2 depășiri, TM 3 CARANI -1 depășire a  valorii țintă de 120 μg/m3 ( media pe 8 h).

În Municipiul Timișoara la stația stația TM 5 Calea Aradului la indicatorul NO2 ( dioxid de azot)  în anul 2020 s-au înregistrat 24 depășiri  ale valorii limită orare de 200 µg/m3  iar la stația TM -6 Moravița 2 depășiri. A fost depășită valoarea limită anuală de 40μg/m3 doar la stația TM 5 Calea Aradului (43.38 μg/m3 ).

În anul 2021 depășiri înregistrate TM-5 – 1 depășire, TM 6- 2 depășiri. Conform Legii 104/2011 sunt permise maxim 18 depășiri/an.

Surse ale acestor depășiri pot fi traficul rutier, activităţile industriale. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calităţii apei, efectului de seră, reducerea vizibilităţii în zonele urbane.

Începând cu anul 2021 Primăria Municipiului Timișoara a demarat procedura de elaborare a Planului integrat de calitate a aerului și pentru acest poluant.

Subprefectul  Ovidiu Virgil Drăgănescu a solicitat ca pe viitor să se realizeze o identificare a poluatorilor care stau în spatele indicatorilor măsurați pentru a putea lua măsurile necesare în vederea eliminării depășirilor. De asemenea a solicitat reprezentanților localităților periurbane din jurul municipiului Timișoara să identifice atât poluatorii cât și poluanții din zona unității administrativ teritoriale, pentru a putea ulterior să se intervină punctual în vederea diminuări și eliminării acestora.

 

 

 

 

 

 

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Robu a spus: (noiembrie 4th, 2021 at 19:10 )

Colterm e cel mai mare poluator. De facut o verificare cu Garda de mediu sa vedem daca functioneaza desulfurarea si debixarea la CET sud. Ca oricum nu au avut bani sa ia reactivi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul

A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de aglomerația din Timișoara, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică din localitate, într-o atmosferă inedită de sărbătoare. Publicul va putea urmări un program muzical...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM acuză: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
De sâmbătă, 6 decembrie, la Muzeul Satului Bănățean se deschide „Lights of the Village”, numele sub care vor fi reunite activitățile dedicate lunii decembrie, în organizarea Consiliului Județean Timiș. Acolo va funcționa singurul patinoar gratuit din Timișoara, anunță organizatorii. Sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16, Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că nu intră în ”capcana diplomelor”, întrebat fiind dacă își va face publice diplomele de studiu. Cine vrea, poate să analizeze dosarul său profesional de la primărie, spune el. Ideea diplomelor a revenit în prim plan după cazul Moșteanu, ministrul USR de la Apărare care nu a fost deloc la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că nu pică în capcana diplomelor. Ideea, reluată după demisia lui Moșteanu
Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”. Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului
Nicio hoție nu rămâne nepedepsită. Un tânăr de doar 19 ani va învăța pe propria piele ce înseamnă în primul rând, un arest de 30 de zile. Și apoi mai urmează… La data de 3 decembrie 2025, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, bănuit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furt cu premeditare! Și-a făcut „rost” de o cartelă specială pentru a ajunge la birouri, după bani, iar acum este după… gratii
Compania timișoreană de termoficare Colterm a reușit scăderea consumului de cărbune folosit la producția agentului termic, aceasta după ce a avut la dispoziție cel mai bun cărbune folosit în ultimii ani. Acesta aduce un randament crescut la CET Sud, în plus, acum acolo se produce și energie electrică. Cele două cazane aflate în funcție la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Colterm a devenit mai eficientă. Cărbunele de calitate a crescut randamentul cazanelor de căldură
Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.