Cicloturiștii care vizitează Timișul au la dispoziție o hartă cu 15 trasee de pedalat

Asociația de Promovarea și Dezvoltarea Turismului și Consiliul Județean Timiș au investit 72.000 de lei în realizarea unei hărți cu traseele cicloturistice ale județului. În colaborare cu câteva dintre principalele asociații cu activitate în domeniul ciclo au fost adunate un număr de 15 trasee, iar lista se va îmbunătăți permanent.

Harta va fi distribuită în format fizic prin intermediul centrelor de informare turistică din Timișoara și județ, al cluburilor de cicloturism și al industriei ospitalității locale, iar digital poate fi găsită pe aplicația Discover Timiș.

Materialul a fost tipărit în 10.000 de exemplare și a costat 72.000 de lei, dintre care 25.000 lei au fost susținuți de Consiliul Județean Timiș, iar 47.000 de lei au fost plătiți de APDT Timiș.

Ideea a fost să cuprindem o suprafață cât mai mare din județul Timiș, să invităm iubitorii de natură și de mișcare să viziteze obiective turistice aflate pe aceste trasee. Au răspuns invitației noastre și au participat la realizarea acestei hărți în premieră, reprezentanții clubului Gratzu, asociația Velocitas și Human Bike Race. Hărțile vor conține și datele de contact ale acestora, în caz că utilizatorii au nevoie de ghidaj. Este un material foarte important, atât în contextul pandemiei, când lumea a descoperit bucuria călătoriilor în natură, și în contextul turismului verde, care prinde tot mai mult teren”, a declarat Delia Barbu, la lansarea oficială.

Selecția traseelor a fost făcută cu contribuția comunității de cicliști, dar și a vizitatorilor județului care au descoperit frumusețile Timișului prin intermediul pedalării.

Această colecție de trasee, adunate și puse pe hârtie, reprezintă munca de mulți ani a noastră. Traseele sunt adunate de la toți bicicliștii și turiștii care au fost în zonă. Am reușit să adunăm cele mai interesante zone și cele mai interesante trasee și mai accesibile participanților”, a spus Grațian Bolog, de la Clubul Gratzu.

O parte dintre  trasee se suprapun peste cele realizate în cadrul rețelei Eco Timiș. Din păcate, doar acestea sunt marcate, dar unele trasee sunt montane, folosind drumuri forestiere și rurale. Mai ușor de parcurs și urmărit sunt traseele de șosea, plus cel realizat pe digurile Begăi, spre Serbia.

Turele cicliste de pe hartă pornesc de la 35 – 40 de kilometri, dar pot ajunge la 80, aceasta pentru cele pe șosea.

”Traseele au fost în așa fel alese încât să poată fi parcurse și de cei cu mai puțină experiență, inclusiv familii. Sunt alese ca să poată fi utilizate de cât mai mulți turiști”, a mai spus Delia Barbu.

Harta cu cele 15 trasee  disponibile și în format digital pe aplicația Discover Timiș https://discovertimis.com/ro/places?cat_type=traseu-biciclete_1530605704. Cei care au realizat-o promit că aceasta va fi permanent îmbunătățită și actualizată.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Aflat la Timişoara pentru un eveniment din cadrul „Zilelor studenţilor timişoreni”, Traian Băsescu va avea, în această seară, o întâlnire cu mai mulţi foşti primari şi lideri ai PDL Timiş. Întrevederea, găzduită de localul preşedintelui PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, are loc pe fondul unor atacuri în valuri ale fostului preşedinte la adresa lui Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuţii la un şpriţ de vară sau ceva mai mult? Traian Băsescu se întâlneşte cu mai mulţi PNL-işti, ex-PDL, din Timiş în localul preşedintelui PNL Timişoara
Primăria Municipiului Timișoara a conturat primele propuneri pentru cele trei parcuri din Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița. Terenurile, în prezent degradate, vor fi transformate în zone pentru toate vârstele, cu spații pentru fitness, zone dedicate copiilor și tinerilor, pergole pentru picnic și parcuri pentru câini. În plus, pe strada Taborului și pe strada Paul Constantinescu vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara amenajează trei parcuri pe care vor include iazuri artificiale și zone moderne de recreere
Angajaţii Horticultura continuă lucrările de reabilitare și întreținere în Parcul Rozelor, acolo unde intervențiile au fost realizate pe o mare parte din suprafață totală a parcului.  Tot în Pracuil Rozelor, cei de la Horticultura au plantat 2.600 de trandafiri din multiple specii, iar la baza lor a fost împrăștiat compost. În etapa următoare va începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura continuă lucrările de reabilitare în Parcul Rozelor. Au fost plantați 2.600 de trandafiri
Ediție care a confirmat tradiția. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit joi, 21 mai 2026, cea de-a V-a ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea a transformat sediul facultății de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 într-o platformă dinamică de interacțiune, unde tehnologia de ultimă generație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia de ultimă oră, educația de top și oportunitățile de carieră au avut un punct comun: MEC DAYS 2026
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Supereroii Sănătății” revine, pe 1 iunie, în Parcul Copiilor, cu activități dedicate celor mici
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.