Substanța care ar putea cauza creșterea cazurilor de cancer la sân

Noile studii au fost realizate de un grup de cercetători de la Fondation des Grangettes şi de la Centre d’Onco-Hematologie, în colaborare cu Universitatea din Oxford şi conduse de oamenii de ştiinţă elveţieni Andre-Pascal Sappino şi Stefano Mandriota.

Experții au ajuns la concluzia că deodorantele ar putea cauza apariția cancerului mamar, din pricina conținutului de aluminiu din aceste produse.

Noile studii au confirmat efectele toxice ale sărurilor de aluminiu prezente în deodorante şi potenţialul lor cancerigen asupra celulelor mamare.

Cercetările au fost realizate pe celule de hamster și au arătat că atunci când celulele acestor mamifere, inclusiv cele din glanda mamară, încorporează aluminiul atunci când sunt expuse in vitro la săruri de aluminiu. La 24 de ore după expunere, celulele au dezvoltat o instabilitate genomică, specifică transformărilor maligne.

Potrivit datelor oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății, până în 2020 nu mai puțin de 7,8 milioane de femei fuseseră diagnosticate cu această afecțiune. Aproximativ jumătate din cazurile de cancer la sân se dezvoltă la femeile care nu au niciun factor de risc identificabil, în afară de sex (feminin) şi vârstă (peste 40 de ani).

 

Sursa: doctordebine.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top