Daniel Idolu bate Aeroportul Timișoara la Tribunalul Timiș și obține plata unor despăgubiri semnificative pentru că a fost concediat

Dan Idolu

Dan Idolu

Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu, a obținut un prim succes în instanță împotriva instituției pe care a condus-o și de unde a fost demis. El a cerut în instanță despăgubiri pentru revocarea fără justă cauză din funcția de director general, dar și o altă sumă importantă de bani ca și clauză de neconcurență.

Dan Idolu a cerut și primit, la Tribunalul Timiș, o sumă importantă de bani, după ce a acționat în judecată societatea care operează Aeroportul Internațional Timișoara, cea care l-a dat afară de pe postul de director general. El pleca de pe post în luna iulie a anului 2020, ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administrație.

Idolu a acționat în judecată compania, dar și Ministerul Transporturilor și Fondul Proprietatea, în fapt acționarii companiei.

În urmă cu câteva zile, instanța s-a pronunțat, i-a dat parțial dreptate lui Idolu, admițând cererea depusă împotriva Societății Naţionale Aeroportul Internaţional

Timişoara – Traian Vuia S.A, fiindu-i acordată suma de 175.500 de euro pentru că a fost dat afară, dar și câte 27.290 de lei pe 12 luni reprezentând clauza de neconcurență.

”Admite în parte cererea formulată de reclamantul IDOLU IULIAN-DANIEL, în contradictoriu cu pârâţii SOCIETATEA NAŢIONALĂ AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA – TRAIAN VUIA S.A., MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII, şi FONDUL PROPRIETATEA S.A.. Obligă pe pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA – TRAIAN VUIA S.A. să plătească reclamantului suma de 175.500 euro, echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii efective, cu titlu de despăgubire pentru revocarea fără justă cauză din funcţia de director general, precum şi la plata sumei de 27.290 lei lunar, începând cu data de 02.07.2020 şi până la data de 02.07.2021, cu titlu de clauză de neconcurenţă. Obligă pe pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA – TRAIAN VUIA S.A. să plătească reclamantului suma de 19.038,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Ia act că reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita onorariul de avocat pe cale separată”, se spune în decizia luată.

Cererile îndreptate împotriva Ministerului Transporturilor și Fondului Proprietatea au fost respinse, considerându-se că acestea nu au calitate procesuală.

Decizia poate fi contestată la Tribunalul Timiș în 30 de zile de la comunicare.

În prezent, Idolu este consilier județean din partea PSD.

La scurt timp după ce Tribunalul și-a anunțat decizia, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că actualul director al AIT, Dorel Grădinaru, plasat cu sprijinul lui Marcel Vela pe locul rămas liber la Timișoara, a început să-și adune lucrurile, inclusiv o pușcă, și să le mute acasă la București.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, până la granița cu județul Arad, de la Alioș. Șoseaua traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Porțiunea de la ieșirea din Timișoara și până la autostradă a fost deja modernizat printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie
A fost ger afară, dar și sistemul de termoficare din Timișoara în parametri normali, ne anunță compania Colterm. Sistemul a funcționat în condiții stabile, cu un nivel al producției de energie termică ușor mai ridicat celui din luna ianuarie 2025. Consumul de cărbune în luna ianuarie 2026 a fost ușor mai redus comparativ cu ianuarie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A crescut producția de căldură la CET Centru, scade la CET Sud. Colterm are stocuri destule de gaz și cărbune
CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.