Leonce și Lena, o nouă premieră la Teatrul German de Stat Timișoara

Teatrul German are o nouă premieră în data de 18 decembrie, de la ora 19.30: spectacolul „Leonce și Lena”, de Georg Büchner, în regia lui Niky Wolcz.

Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer, iar costumele de Ioana Popescu.

Din distribuție fac parte: Niko Becker/Richard Hladik (distribuție dublă), Boris Gaza, Silvia Török, Harald Weisz, Isa Berger, Olga Török, Oana Vidoni, Rareș Hontzu, Franz Kattesch, Tatiana Sessler-Toami, Aljoscha Cobeț, Daniel Ghidel, Simona Vintilă, Daniela Török și Radu Brănici.

Comedia „Leonce și Lena”, scrisă în anul 1836, a fost prima dată publicată într-o revistă în 1838, ceva mai mult de un an după moartea prematură a autorului ei, Georg Büchner. Sub formă de carte a apărut doar în 1850. Până la prima reprezentație însă, în 1895, urma să treacă încă o dată aproape o jumătate de secol. Cum se explică totuși că această piesă, care în secolul al XX-lea a făcut o carieră fabuloasă pe scenele spațiului cultural germanic și care este considerată ca fiind una din cele mai importante comedii clasice ale literaturii germane, a fost lăsată atâta timp deoparte, cu toate că este spirituală cum nu e alta și în care jocurile de cuvinte se țin lanț precum perlele de șampanie?

Unul din motive este faptul că o astfel de satiră politică până la acea vreme nu exista în literatura germană. Într-o Germanie alcătuită din mai multe regate și din și mai multe ducate, ridiculizarea unei curți regale nu avea cum să fie primită cu entuziasm. Leonce e prințul regatului Popo, iar Lena prințesa regatului Pipi! Pare a fi o glumă inocentă, dar în spatele ei se află un autor care a făcut parte la fondarea unei Societăți secrete pentru Drepturile Omului, care scrisese un pamflet cu parola „Pace bordeielor! Război palatelor!” și pe care autoritățile l-au pus sub urmărire, el fiind nevoit să se refugieze în străinătate. Lui Johann Wolfgang von Goethe, în rang de ministru la curtea din Weimar, nu i-ar fi trecut prin cap nicicând, să critice clasa politică conducătoare.

Multă vreme „Leonce și Lena”, comedia melancolică despre doi tineri care nu-și găsesc locul, a fost considerată ca eșuată. I se reproșa lipsa de acțiune și absența unei construcții clasice. Faptul că cineva avea dificultăți cu sine însăși precum cele enunțate de Leonce – „Oh, dacă cineva ar reuși să fi altul. Doar pentru un minut.” -, oboseala față de lume, care pe cei doi protagoniști îi face să fie ființe sufletește înrudite, veneau în contradicție cu imaginea existentă despre chipul uman de atunci. Leonce și Lena sunt doi străini într-o lume irațională, în care doar ironia și autoironia mai puteau oferi o consolare. Melancolia lor provine din lipsa iluziilor și din refuzul viziunilor idealizante. Cu întrebări referitoare la identitate și la sensul vieții, cu percepția grotescă pe care o proiectează asupra clasei politice, Büchner de fapt a fost cu mult înaintea vremurilor sale. Doar moartea prematură l-a împiedicat să devină un Shakespeare al literaturii germane.

Actorul, regizorul, coreograful și profesorul de teatru Niky Wolcz s-a născut la Timișoara și în anul 1966 își încheie studiile de actorie la București. Doar cu doi ani mai târziu joacă în filmul „Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie, considerat azi ca fiind una din capodoperele cinematografiei românești. În 1970 Liviu Ciulei, care deja atunci se bucura de un renume de prim rang în lumea teatrului și al cinematografiei, îi propune rolul maestrului de ceremonii în piesa „Leonce și Lena”. Montarea, cu un mare succes atât în țară cât și în străinătate, a fost după cunoștințele noastre prima transpunere pe scena în limba română a piesei lui Georg Büchner.

Deoarece cenzura în dictatura lui Ceaușescu devine din ce în ce mai dură, mulți artiști părăsesc țara, în 1975 și Niky Wolcz împreună cu soția sa Ursula Nussbächer. Ca actor Wolcz lucrează mai întâi la teatrul din Bochum, condus de Peter Zadek, unul din reprezentanții teatrului german de regie modern. Urmează angajamente la Berna, apoi Frankfurt, unde Wolcz predă actoria. Ca regizor lucrează printre altele la Basel, Geneva, Ulm, Freiburg, Regensburg. În 1996 Ursula și Niky Wolcz pleacă la New York, unde vor preda actoria la Columbia University. Wolcz colaborează și cu teatrul newyorkez La MaMa și cu renumita Metropolitan Opera.

După prăbușirea dictaturii Wolcz lucrează din nou în România, în 1991 montează piesa „Păsările” a autorului clasic Aristofan la Teatrul Național din București. În 2008 se întoarce pentru prima dată la Teatrul German de Stat Timișoara, pentru a conduce un workshop. În anul 2012 montează spectacolul „Ținuturile de jos” după texte ale lui Herta Müller, laureată cu premiul Nobel pentru literatură.

Biletele pentru cele patru reprezentații din luna decembrie se pot achiziționa de aici: https://bit.ly/3oG5iDm

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.