Școala Generală de pe strada Musicescu va fi extinsă în urma unui proiect cu bani europeni, în valoare de patru milioane de lei

Școala Generală nr. 13, de pe strada Musicescu, va intra în următoarea perioadă într-un proces de extindere. Primăria Timișoara va lansa licitația pentru desemnarea constructorului care va executa lucrările pentru „Extinderea spațiilor de învățământ. Construirea unui corp de clădire cu un etaj la Școala Gimnazială nr.13  de pe  strada Musicescu nr.14”.

Obiectivul general al proiectului, promovat prin GAL Freidorf, este îmbunătățirea nivelului educațional prin creșterea accesului și participării la educația timpurie/învățământ primar și secundar, precum și reducerea abandonului școlar. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: asigurarea calitativă şi cantitativă a spaţiilor şi dotărilor necesare activităţii educaționale, creșterea numărului de participanți la procesul educațional. Proiectul va asigura atât calitativ, cât şi cantitativ spaţiile şi dotările necesare funcţionării activităţii educaționale pentru 613 elevi. Investiția oferă o soluție atât la problema educației cât și la cea segregaționistă: prin investiția într-o nouă infrastructură educațională se va garanta accesul la educație a unui număr suplimentar semnificativ de elevi, iar îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a orelor de curs prin crearea unor spaţii moderne de învăţământ va contribui la reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii.

Pe termen lung, efectele benefice ale proiectului sunt îmbunătăţirea condiţiilor de desfășurare a activităților educaționale; extinderea capacităţii şcolilor; promovarea sportului în şcoli prin realizarea sălii de sport; creşterea nivelului de educaţie al locuitorilor, în special cei din Zona Urbană Marginalizată (ZUM) Freidorf.

Din punct de vedere funcţional, clădirea nouă se împarte în 2 zone, una cu spaţii de învăţământ şi o zonă cu sală de sport şi spaţii adiacente acesteia. La parter vor fi 3 săli de clasă, vestiare, grupuri sanitare, o sală de sport cu suprafața de 164 mp, o centrală pentru detecţie incendiu. La etaj va fi o tribună,  hol,  4 săli de clasă,  grupuri sanitare. În total, vor fi 7 noi săli de clasă.

Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC), apel de proiecte nr.  POR/722/9/1/1/Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie. Valoarea estimată a lucrărilor este 2.735.154,95 lei fără TVA. Valoare totală a proiectului este de patru milioane de ei, fără TVA, adică 3.990.241,11 lei cu TVA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.