Bilanț „I Living Labs” la Universitatea Politehnica Timișoara, la final de an/FOTO

Proiectul european E³UDRES a fost lansat în Universitatea Politehnica Timișoara încă din primăvara anului 2021, iar de atunci au fost organizate nenumărate ateliere, workshop-uri și sesiuni de lucru, în special online. Pe componenta academică, proiectul își propunea dezvoltarea de laboratoare interactive pe domenii interdisciplinare, cu o componentă de antreprenoriat, desfășurate în colaborare cu parteneri socio-economici, de tip proiect transversal cu durata posibilă de până la 1 semestru. Aceste tipuri de laboratoare sunt cunoscute sub denumirea de „I Living Labs”.

Studenții, antreprenorii educaționali și părțile interesate externe au acceptat provocarea I Living Lab timp de 6 săptămâni. Cu toții au ajuns împreună la finalul acestei călătorii așa că la final de decembrie au fost prezentate rezultatele primelor I Living Labs din proiectul E³UDRES².

O retrospectivă a activităților desfășurate în program în 2021 a relevat care au fost provocările, experiențele și impresiile studenților și antreprenorilor educaționali. Au fost oferite sfaturi legate de abilitățile viitorului (Future Skills) pe care le-au folosit studenții și cum i-au ajutat acestea să evolueze, ca echipă sau individual. Toate soluțiile identificate de studenți la provocările propuse au fost prezentate sub formă de clipuri scurte. După care, într-un mediu virtual interactiv, participanții la întâlnire au putut „naviga” printre diversele „I Living Labs” pentru a pune întrebări și a afla informații suplimentare. La final, au fost votate cele mai bune soluții, pe trei aspecte: impact și sustenabilitate, claritatea prezentărilor interactive și energia și munca de echipă.

Marele câștigător a fost ILL 7 – How to Improve Healthcare Access for Elderly through Digitalisation (cum să îmbunătățim sistemul de sănătate pentru persoanele în vârstă prin digitalizare), coordonat de Elisabeth Höld (Universitatea de Științe Aplicate St. Pölten, Austria), Ursula Hemetek (Universitatea de Științe Aplicate St. Pölten) și Vlad Mihăescu (Universitatea Politehnica Timișoara). Printre cei 6 studenți din echipă s-au regăsit și doi din UPT, Cristina-Claudia-Maria Peter și Mihail-Nicușor Pistruga-Adam, ambii în anul I de master Cloud Computing & IoT. Soluția lor este Dr. Gadget – cu ajutorul unei tablete oamenii pot face programări în timp real, conectând persoanele în vârstă cu medicul lor. Medicul îi va consulta pe baza unei brățări inteligente care urmărește semnele vitale. În cazul în care este nevoie de o examinare fizică, se propune un camion mobil pentru consultări medicale care poate fi oferit spre închiriere.

Un alt „I Living Lab” foarte apreciat a fost ILL 9 – How Microalgae and Robotics help with agro-was valorisation (Cum ajută microalgele și robotica la valorificarea deșeurilor agricole), coordonat de Carla Santos (Institutul Politehnic din Setubal, Portugalia) și Valentin Ciupe (UPT), cu 6 studenti, printre care Oscar Dincu și Răzvan Dicu, studenți în anul IV la Robotică, și Andrei Graure, masterand în anul 1 la Cloud Computing & IoT. Echipele de studenți au oferit două soluții pentru monitorizarea și optimizarea procesului de creștere a microalgelor, atât într-un mediu de laborator, cât și ca utilizare industrială extinsă. Un concept propune măsurarea automată a densității optice, a oxigenului și a nivelului de PH, combinată cu alimentarea automată cu nutrienți și CO2 a mediului de creștere a microalgelor, în timp ce cealaltă echipă s-a concentrat pe numărarea automată a celulelor prin utilizarea unui sistem robotizat pentru extragerea, distribuirea și livrarea probelor folosind un microscop integrat cu cameră și software.

În sfârșit, UPT a fost implicată și în ILL 6 – „How might we use Artificial Intelligence to improve the Cultural Tourism Experience in European cities” (Cum am putea folosi inteligența artificială pentru a îmbunătăți experiența turismului cultural în orașele europene), coordonat de Silviu Vert (UPT), Inese Dzarcane și Aigars Andersons (Universitatea de Științe Aplicate Vidzeme, Letonia), cu 5 studenți printre care Antonia Nemeș (anul I, master Tehnologii Multimedia) și Flori Hana Voinea (anul I, master Cloud Computing & IoT). În urma procesului de Design Thinking, echipa a livrat un prototip de aplicație mobilă destinat turiștilor care vor vizita Timișoara în 2023, când aceasta va fi Capitală Europeană a Culturii. Aplicația mobilă permite utilizatorilor să facă selfie-uri în apropierea reperelor turistice din Timișoara și să aplice filtre cu algoritmi de inteligență artificială care vor îmbina caracteristicile culturale ale reperului în fotografie, creând astfel o amintire de neuitat a vizitei și o carte poștală digitală pentru a fi trimisă prietenilor și familiei.

„I Living Labs” vor continua și în 2022 cu alte provocări identificate, din nou, cu implicarea studenților și cadrelor didactice din Universitatea Politehnica Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara este implicată în proiectul european E³UDRES² – Universități Europene (https://eudres.eu/), desfășurat în consorțiu cu alte 5 universități din Austria, Belgia, Portugalia, Ungaria și Letonia. Unul dintre obiectivele pe termen lung ale consorțiului este acela de a defini rolul, locul și strategia unei „Universități a Viitorului”, în context local, regional și euroregional.

E³UDRES² promovează dezvoltarea orașelor mici și mijlocii și a mediilor lor rurale, transformându-le în regiuni inteligente și durabile, conturând și contribuind la crearea unui viitor prosper, cu o mai bună calitate a vieții pentru o societate europeană în plin progres.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.