Cea de a treia organigramă din Primăria Timișoara a trecut ”de îndată”. Primarul Fritz asigură că e beton din punct de vedere legal

primaria timișoara

primaria timisoara

Ce nu s-a putut rezolva în ședința de plen ordinar a Consiliului Local Timișoara de marți s-a rezolvat miercuri, în cadrul altui plen, de îndată, convocat la fel de rapid ca și în vremurile pandemiei. Dar, important, Primăria are acum o a treia organigramă, pe lângă cea ”veșnică„ de pe vremea lui Nicolae Robu şi cea suspendată de instanță. Primarul Fritz spune că noua organigramă e beton din punct de vedere legal și al procedurii.

În doar câteva ore, personalul primăriei și viceprimarul Ruben Lațcău, președinte temporar de plenuri, au reușit să adune 26 de consilieri dornici să voteze pentru binele comunității.

Au fost trei puncte pe ordinea de zi, dar și așa consilierii au reușit să intre în dispute timp de aproape o oră și jumătate, cel mai important punct fiind cel legat de votarea unei noi organigrame. E a treia care există, dar, de această dată, ar putea fi una care chiar să intre în vigoare.

Problema organigramei nu a putut fi rezolvată în plenul ordinar, primarul Fritz a retras proiectul de pe ordinea de zi din cauza unor… amestecări cu posturile de la proaspăt înființata Agenției pentru Sănătate și Educație. Cu mai puțină tensiune acumulată, aleșii locali au votat acum proiectul, au fost 20 de ridicări de mână pro.

Viceprimarul Ruben Lațcău a insistat că fără organigrama nouă nu se mai poate lucra în primărie. El a fost dublat de primarul Dominic Fritz care recunoaște că lista cu posturi va fi dată puțin peste cap. Totuși, nu sunt multe posture care vor dispărea, asigură acesta.

„Este o reformă adevărată, restructurăm primăria astfel încât să funcționeze mai bine și să aducem și câteva funcțiuni care nu au fost acoperite în organigramele anterioare. Au plecat în jur de 50 de persoane din luna iulie a anului trecut și de atunci nu am putut să facem angajări, transferuri și în unele compartimente acest lucru se simte, avem multe proiecte europene pentru care e nevoie să aducem oameni. Sunt opt posturi care se desființează, pentru o parte dintre angajați se știe unde vor merge și restul vor putea alege, avem 150 de posturi vacante”, a anunțat în plen Dominic Fritz.

Problema mare este că tot ceea ce s-a promis angajaților, o modificare care ar fi dus la majorarea salariilor, a dispărut din textul final al HCL.

Consilierul Dan Diaconu de la PNL a remarcat aceasta.

„Mi se pare că ați legat aproape șantajist creșterea salariilor funcționarilor publici, dintre care majoritatea pleacă acasă cu salarii foarte mici, de 2.200-2.500 de lei, de această organigramă. Dacă cu adevărat doreați să aduceți o îmbunătățire în viața lor ați fi separat cele două elemente în două proiecte de hotărâre separate, nu să condiționați de o organigramă care nu acoperă zeci din funcțiunile necesare serviciului public pe care o primărie trebuie să îl presteze”, a spus Diaconu.

De asemenea, Radu Țoancă, de la PSD, a solicitat impunerea unui amendament care aducea textul HCL la forma negociată cu sindicatul și angajații, care le permitea majorarea salariilor. Propunerea sa nu a atras decât două voturi și a căzut.

Aproape sigur, această schimbare legată de lefuri va duce la o nouă contestare în instanță a proiectului, din partea reprezentanților salariaților.

Un alt proiect de hotărâre votat miercuri a fost cel pentru înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara prin reorganizarea structurală a Serviciilor publice de sănătate și educație oferite de municipalitate, care a căzut la vot în ședința de marți. Dan Diaconu a discutat pe tema acestei noi structuri, considerând-o nerealistă.

„Cum s-ar simți reputatul doctor domnul Craina (n.r. – Marius Craina, consilier local Pro România) dacă ar veni un băiețaș de la Medicină Școlară și să îi facă strategia? Nu cred că e o reformă, cred mai degrabă că e o fugă de răspundere”, a spus Diaconu.

Pentru a motiva înființarea Serviciului, Dominic Fritz a adus în prim plan mobilizarea dificilă pentru amenajarea centrelor de vaccinare. Dacă exista o echipă pe sănătate publică se rezolva rapid problema.

„Vrem să facem un nou spital municipal, păi unde să fie echipa aceasta, care să fie un interlocutor cu Banca Mondială, care ne ajută, unde sunt acești funcționari? Nu există! Educația și sănătatea nu au un cap, sunt dispersate în diverse birouri și compartimente”, a declarat, miercuri, primarul Dominic Fritz.

Pe subiect a comentat și consilierul local Pro România, Marius Craina.

„Din punctul meu de vedere, strategia de dezvoltare trebuie să fie elaborată de specialiștii din sistemul de sănătate. Dacă nu lucrezi în sistem, nu știi minusurile și plusurile sistemului, nimeni nu o să poată facă o strategie care să vă satisfacă, indiferent cât de genial ar fi. Este de apreciat ideea, nu folosiți numai spitalele primăriei, puneți la masă mai mulți specialiști”, a spus fostul director al Spitalului Județean.

Proiectul a trecut de votul consilierilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (martie 17th, 2022 at 08:08 )

Reputatul Carina se simte bine dacă un băiețaș îi scrie un articol pe care îl semnează el ca prim autor când îl publică. Așa că domnule. PNL-ist te rog să ne lași cu reputați din ăștia de carton. Singura strategie pe care o put genera e „combinația” … furtul din ban publici

BOCSIG a spus: (martie 17th, 2022 at 09:37 )

Dnu Deaconu, stiu eu, stiu eu, cum s-ar simti Dl Craina, daca niste baietasi de la Medicina Scolara ar veni sa-i conceapa lui strategia! Am ridicat si mana! Dar stiti si Dvs raspunsul, pentru ca Dl Robu, mentorul Dvs, s-a inconjurat si a avut drept consilieri care ii facea strategia acelasi gen de tinerei imberbi si fatuce proaspat absolvente, din categoria „baietasi de la Medicina Scolara”. Cum, ziceti ca nu va mai amintiti? Mai luati o lecitina, luati cu apa… Poate Dvs nu va amintiti, dar noi ne amintim de „baietasii de la Medicina Scolara” ai Dlui Robu: Robert Kristoff, Sanda Grebla, Ciprian Trocan, poate si Dvs, pe la inceputuri, cand erati mai tanar. Dar astazi nu poate decat sa ne bucure ca i-a avut pe ei consilieri, care-i faceau strategia, intrucat daca ar fi avut pe altii mai priceputi, astazi, spre ghinionul si nenorocierea urbei noastre, ar mai fi fost inca primar.

Anubis a spus: (martie 17th, 2022 at 13:05 )

Bocsig nu-mi mai aminti de aceste dezastre liberale: „Robert Kristoff, Sanda Grebla, Ciprian Trocan, poate si Dvs, pe la inceputuri,…”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.