O delegație de afaceri timișeană, alcătuită din 8 directori ai unor cunoscute spitale și clinici medicale private și de stat din Timișoara, va participa în perioada 14-16 iunie la Forumul Global de Sănătate din Dublin, în condiții de gratuitate la transport și cazare. Deplasarea are loc ca urmare a agendei de lucru stabilite la întâlnirea dintrel Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România, cu președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, desfășurată la Timișoara, în 25 mai a.c.
Organizat de Enterprise Ireland – Agenția comercială a Guvernului irlandez pentru promovarea comerțului, Forumul Global de Sănătate / Global Healthcare Forum va reuni peste 100 de oameni de afaceri, experți și specialiști din sectorul serviciilor medicale din Europa, America de Nord, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, India, Africa.
Evenimentul își propune să creeze o platformă de dialog între lideri ai serviciilor de asistență medicală la nivel mondial, care cunosc provocările și cum pot fi acestea transformate în oportunitățile, dar și cele mai presante probleme cu care se confruntă sistemele de sănătate, astăzi și în viitor.
Agenda evenimentului cuprinde un simpozion de o zi care va avea loc la Centrul de Conferințe al Stadionului Național Aviva din Dublin, urmată de două zile de vizite la producători de echipamente medicale, hub-uri de inovație medicală și furnizori de soluții de digitalizare pentru spitale – Galway “Irish Medical Innovation Tour”, Dublin „Innovation Tour of Ireland” – cât și de întâlniri cu companii irlandeze din domeniu.
Următorul eveniment de pe agenda comună de lucru este participarea companiilor timișene la Târgul de Agricultură care va avea loc în Irlanda, în septembrie anul acesta.
Comentarii prin facebook