Primăria Timișoara a trimis sute de somații pentru ambrozia netăiată. 19 ”beneficiari” s-au conformat și au curățat terenurile

Municipalitatea timișoreană a fost nevoită să transmită săptămâna aceasta 329 de somații către proprietarii de terenuri private ce se află pe raza orașului, din cauză că nu au tăiat ambrozia crescută pe terenul acestora. 19 dintre cei care au fost somați au anunțat ulterior că au cosit terenurile și au transmis declarații pe propria răspundere și fotografii în acest sens.

Terenurile infestate cu ambrozia au fost identificate de Biroul Avize și Control Mediu împreună cu Poliția Locală.

Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. În cazul neaplicării de măsuri de combatere a ambroziei, celor somați li se vor emite avertismente (1-15 iulie), iar ulterior (16 iulie-31 octombrie) se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice, iar cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei persoanele juridice.

Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului, în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală, iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen.

Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an. Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea buruienii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Unul oarecare a spus: (iunie 30th, 2022 at 18:06 )

Ambrozia de pe terenurile primariei (domeniu public) unde se pot trimite somatile?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.