Transport public gratuit în Jimbolia, începând cu data de 1 iulie 2022, din fonduri europene

interreg-romania-ungaria

 

Transport public gratuit în Jimbolia, începând cu data de 1 iulie 2022, din fonduri europene

 

În data de 1 martie 2019, Orașele Jimbolia și Mórahalom – Ungaria, au pornit pe un drum nou: implementarea proiectului ”Transport verde – promovarea mobilității sustenabile în orașele înfrățite Jimbolia și Mórahalom”, acronim E-Transport, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Șirul evenimentelor a demarat la Mórahalom – Ungaria, care a găzduit conferința de lansare a proiectului în data de 27 iunie 2019. Proiectul deschide calea către un nou domeniu de cooperare între cele două localități înfrățite, Jimbolia și Mórahalom, și anume cel al transportului public în comun.

Obiectivele principale ale proiectului sunt crearea unui sistem de transport public favorabil mediului înconjurător, dezvoltarea transportului public local din Jimbolia și Mórahalom și consolidarea legăturilor dintre comunitățile situate de ambele părți ale frontierei româno-maghiare.

Proiectul vizează, așadar, dezvoltarea unei rețele de transport public local atât în Jimbolia, cât și în Mórahalom, care să poată fi conectate la serviciul de transport public transfrontalier.

În cadrul proiectului, Jimbolia a achiziționat două microbuze necesare înființării sistemului de transport, a construit o parcare dotată cu stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, a amplasat un ”copac digital” cu conexiune Wi-Fi, iar Mórahalom a achiziționat un microbuz electric de mici dimensiuni și a construit două stații de încărcare cu parcare.

Proiectul-pilot încearcă să prezinte o alternativă viabilă la transportul local existent, să introducă noi posibilități pentru reducerea emisiilor de carbon. Se urmărește, de asemenea, sporirea gradului de conștientizare publică pe segmentul de sisteme de transport alternativ, nepoluant.

Bugetul proiectului se ridică la suma 779.715,90 de euro și este împărțit după cum urmează: Jimbolia are un buget de 535.710.90 de euro, iar Mórahalom dispune de un buget de 244.005,00 de euro.

Orașul Jimbolia a achiziționat două microbuze electrice: unul de 19+1 locuri și unul de 15+2+1 locuri. Jimbolia a lansat sistemul de transport public gratuit în Jimbolia, începând cu data de 1 iulie 2022. Microbuzele electrice circulă pe o rută prestabilită și conform unui orar stabilit. Orarul și traseul sunt mediatizate pe paginile de internet și Facebook ale primăriei. Microbuzele vor circula cel puțin 5 zile/săptămână, între orele 07 – 17. După o perioadă de testare și pe baza rezultatelor consultării publice, programul de funcționare ar putea fi actualizat. Serviciul public de transport va funcționa gratuit o perioadă de un an.

Pe lângă traseele locale, se organizează deplasări la partenerul de proiect din Mórahalom – Ungaria, cel puțin o dată pe lună. Organizarea excursiilor la Mórahalom este în desfășurare, acestea având un rol de test și sunt utilizate pentru activitatea de sensibilizare a publicului, dar și pentru asigurarea vizibilității proiectului. Călătoriile sunt organizate pentru diverse grupuri (copii, tineri, reprezentanți ai diferitelor instituții etc.). Partenerul lider de proiect – Jimbolia acordă o atenție deosebită grupurilor defavorizate și le încurajează să călătorească în Mórahalom.

Prin aceste acțiuni orașul Jimbolia se înscrie în rândul localităților care promovează intens energia verde și va organiza, în acest sens, în 30 septembrie 2022, o conferință unde experți din domeniu, prin expunerile lor, vor contribui la conștientizarea publicului privind importanța reducerii emisiilor de carbon în lupta pentru protejarea mediului. În plus, Jimbolia face încă un pas major către ridicarea standardelor de viață ale locuitorilor urbei prin asigurarea transportului public gratuit și pentru următorii cinci ani după implementarea proiectului.

Cei interesați pot obține informații privind stadiul de implementare a proiectului accesând www.jimbolia.ro, pagină care conține butonul GREEN TRANSPORT, sau accesând linkul https://greentransport.net/index.php/en/

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței și care necesită o abordare comună, precum și soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune și dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care 189 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde județele Arad, Bihor, Satu Mare și Timiș pe partea română a graniței și, respectiv, județele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

interreg-romania-ungaria-2

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.