Începând de luni, 11 iulie 2022, debutează sesiunea de admitere la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.
Candidații care doresc să se înscrie la unul dintre cele 22 programe de studii universitare de licență și cele 32 programe de studii universitare de master, oferite în cadrul celor șase facultăți ale USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timișoara, se pot prezenta în centrele de înscriere organizate în Timișoara – USAMVB Timișoara, Deva – Mall Shopping City, Pecica -Primăria Pecica, Râmnicu Vâlcea – Mall Shopping City, Reșița – Colegiul Național „Traian Lalescu”, Satu Mare – Mall Shopping City, Târgu Jiu – Mall Shopping City, Drobeta Turnu Severin – Colegiul Tehnic Decebal sau pot opta pentru înscrierea on-line pe site-ul universității.
Programele de licenţă sunt următoarele:
Agricultură – 4 ani, formă învățământ cu frecvență şi frecvență redusă;
Agricultură – 4 ani, predare în limba engleză, formă învățământ cu frecvență;
Ingineria și protecția mediului în agricultură – 4 ani, formă învățământ cu frecvență şi frecvență redusă;
Ingineria și protecția mediului în agricultură – 4 ani, predare în limba franceză, formă învățământ cu frecvență;
Protecția plantelor – 4 ani, formă învățământ cu frecvență;
Biologie – 3 ani, formă învățământ cu frecvență;
Mașini și instalații pentru agricultură și industria alimentară – 4 ani, formă învățământ cu frecvență;
Măsurători terestre și cadastru – 4 ani, formă învățământ cu frecvență;
Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară – 4 ani, formă învățământ cu frecvență.
Perioada de înscriere în sesiunea iulie este 11.07- 27.07.2022.
Pentru informații suplimentare privind calendarul admiterii, programul centrelor de înscriere și documentele necesare înscrierii, accesați link-urile de mai jos sau scanați codul QR al fiecărei facultăți: www.usab-tm.ro și https://www.usab-tm.ro/ro/admitere-9940.
Comentarii prin facebook