Cupola de foc a ajuns în România şi a intrat prin Banat. Urmează zile caniculare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 20 iulie, o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă pe parcursul acestei zile în 12 judeţe, respectiv alerte Cod galben şi Cod portocaliu de temperaturi ridicate şi disconfort termic, ce vizează peste trei sferturi din ţară în perioada 22 – 24 iulie.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, în Banat, Crişana, Oltenia şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Munteniei vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, un al doilea Cod galben de caniculă va fi valabil în zilele de 22, 23 şi 24 iulie, când valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 – 20 de grade.

Conform prognozei de specialitate, pe 22 şi 23 iulie, va intra în vigoare o avertizare Cod portocaliu de căldură în intensificare şi disconfort termic accentuat, ce va afecta zone din 10 judeţe. Astfel, pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica.

În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat. Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO

6 iulie 1958 este o zi scrisă cu litere de aur în istoria orașului! Știința, numele sub care evolua atunci Politehnica, cucerea Cupa R.P.R. și aducea la Timișoara primul trofeu din istoria clubului. În finala disputată pe stadionul 23 August din București, studenții timișoreni învingeau Progresul cu 1-0, prin golul lui Cădariu. Știința a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și neutralizând compușii nedoriți, astfel încât emisiile să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană a lansat licitația care va stabili executantul proiectului Magistrala Verde, unul în valoare de peste 150 de milioane de lei și care va schimba total Calea Șagului din Timișoara. Proiectul este finanțat în cea mai mare parte, cu 97 de milioane de lei, cu fonduri europene nerambursabile. Calea Șagului va fi transformată într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început căutarea pentru firma care va realiza Magistrala Verde de pe Calea Șagului
Municipalitatea timișoreană a lansat licitația care va stabili executantul proiectului Magistrala Verde, unul în valoare de peste 150 de milioane de lei și care va schimba total Calea Șagului din Timișoara. Proiectul este finanțat în cea mai mare parte, cu 97 de milioane de lei, cu fonduri europene nerambursabile. Calea Șagului va fi transformată într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început căutarea pentru firma care va realiza Magistrala Verde de pe Calea Șagului
6 iulie 1958 este o zi scrisă cu litere de aur în istoria orașului! Știința, numele sub care evolua atunci Politehnica, cucerea Cupa R.P.R. și aducea la Timișoara primul trofeu din istoria clubului. În finala disputată pe stadionul 23 August din București, studenții timișoreni învingeau Progresul cu 1-0, prin golul lui Cădariu. Știința a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO
pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și neutralizând compușii nedoriți, astfel încât emisiile să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare
Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale. Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO
Nu cred că adevărul este cea mai mare nevoie a omului. Cred că apartenența este. Afirmația pare cinică. Poate chiar periculoasă. Ne place să credem că oamenii iau decizii după ce cântăresc argumente, verifică fapte și aleg ceea ce este adevărat. Așa ne descriem. Așa ne-am dori să fim. Dar istoria spune altceva. De mii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu minciuna ne cucerește. Singurătatea ne predă. Conflictul ascuns dintre adevăr și nevoia de a aparține
Dacă îți dorești să petreci o zi de vară în mijlocul naturii, printre livezi, legume proaspăt culese și preparate gătite cu grijă, producătorul local Dintre Dealuri te invită sâmbătă, 11 iulie, la Brunch-ul verii în grădină, un eveniment care promite să aducă împreună gusturile autentice ale Banatului, oameni pasionați de agricultura locală și experiențe culinare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun
Top