Timişoara este, începând de astăzi, mai săracă. Scriitorul, universitarul, activistul civic Daniel Vighi, s-a stins din viaţă, după o lungă suferinţă, pe un pat de spital. S-a întâmplat la două zile, după ce, într-o emoţionantă ceremonie desfăşurată la Universitatea de Vest a primit titlul de Cetăţean de onoare al Timişoarei. Avea 66 de ani.
Anunţul dispariţiei a fost făcut, în această dimineaţă de bunul şi vechiul său prieten Vasile Popovici: “Timișoara pierde azi una din vocile ei cele mai lucide și mai oneste. Dumnezeu să te odihnească în pace, Daniel Vighi!”
Născut la Radna – Lipova pe 9 octombrie 1956, Daniel Vighi a absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara. Prozator postmodernist a făcut parte din generaţia „optzecistă”, primul volum de proză apărându-i în 1985. Participant la Revoluţia din 1989 (fără a solicita ulterior certificat de revoluţionar), a fost membru fondator al Societăţii Timişoara, participând la elaborarea Proclamaţiei de la Timişora. S-a numărat printre fondatorii Alianţei Civice şi a înfiinţat Societatea Ariergarda. A primit mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor şi ASPRO.
În urmă cu două zile, a fost omagiat la Universitatea de Vest unde i-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Timişoarei. Cu această ocazie, de pe patul de spital, a transmis un mesaj participanţilor pe care îl redăm mai jos.
„La inițiativa dumneavoastră și cu votul Consiliului Local Timișoara mi se atribuie azi titlul de cetățean de onoare al municipiului, ceea ce-mi aduce o bucurie neașteptată, pentru care vă sunt profund recunoscător.
La această oră a vieții mele, vestea care mi se dă îmi spune că dovezile de atașament față de spiritul locului au fost ascultate și înțelese. Onoarea ce mi se face aș dori s-o împart cu prietenele mele și cu prietenii mei lângă care găsesc îmbărbătare prin simplul fapt că îmi dau sentimentul inegalabil de aderență la aceleași convingeri.
Sunt născut pe valea Mureșului, într-o localitate, Lipova-Radna, pe care râul o împarte în două și unde oamenii vorbesc mai multe limbi și se închină la biserici diferite, reușind totuși să formeze o singură comunitate, plină de culoare. În mod natural, din primul moment al trezirii la conștiență, pentru mine lumea a fost diversă și armonioasă în toată diversitatea ei. Nici nu mi-aș putea închipui viața altfel decât deschisă spre toate limbile și credințele care o compun, într-un loc al conviețuirii pașnice. Timișoara m-a adoptat de când încă nu încheiasem cu adolescența și de atunci orașul acesta m-a instruit și m-a întărit în convingerea că darul cel mai de preț într-o comunitate e să primim diferențele ca pe o binecuvântare și să facem din ele un motiv de mândrie și forță.
Timp de 33 de ani, am trăit într-un regim care și-a propus să ne reducă pe toți la comandamente naționalist-comuniste, la gândirea unică, la sărăcie și supunere oarbă, la minciuna generalizată ca politică de stat, la ură între clase sociale și etnii. Lumea comunistă s-a prăbușit și pentru că politica urii e contrară naturii umane.
Nu e de mirare că Timișoara diversității și toleranței s-a ridicat prima împotriva regimului comunist. Împreună cu prietenii mei, cei mai mulți dintre ei intelectuali și scriitori, am fost alături de orașul meu însângerat încă din seara zilei de 16 decembrie 89. De atunci și până azi am rămas împreună cu ei pe aceeași linie, pe care noi o numim spiritul Timișoarei, dar care e de fapt esența construcției numite Uniunea Europeană. Spiritul Timișoarei nu e un dat imuabil, așa cum s-ar putea crede. Ne revine să-l păzim, să-l cultivăm și să-l transmitem mai departe, fiindcă, pierzându-l pe el, ne pierdem pe noi înșine.
Am considerat că implicarea civică face parte din datoria pe care o am față de orașul care m-a adoptat și m-a format. Mai mult, am convingerea că exemplul orașului meu e cheia pentru reușita țării mele în lumea occidentală în care se află locul nostru pentru totdeauna. Niciodată n-am fost mai convins de valorile orașului meu și ale democrației decât în aceste luni când imperialismul rus, cu barbaria, intoleranța și crimele lui, ia cu asalt teritoriile Ucrainei martirizate.
În același spirit mi-am scris cărțile de literatură și mi-am susținut cursurile la Universitate. Banatul, cu multiculturalitatea lui central-europeană, e lumea în care am crescut și care, sper din tot sufletul, va continuă să viseze în tot ce am scris și publicat. Întorc astfel Timișoarei ceea ce ea mi-a dat cu asupra de măsură”, a fost probabil ultimul mesaj pe cae Vighi l-a transmis Timişoarei
Comentarii prin facebook