Recunoaştere a valorii. Clubul Knock Down Timişoara a fost invitat în Bratislava la cel mai important şi longeviv turneu sporturi de contact din Slovacia: Hanuman Cup, aflat la ediţia 45.
Clubul bănăţean participă cu sportivul Petru Morari într-un super fight de MMA în care îl va întâlni pe localnicul Marco Novak la categoria Featherweight. Atât Morari cât şi Novak sunt luptători profesionişti de kickboxing însă de această dată se vor întâlni pe reguli profesioniste de MMA identice cu cele din circuitul UFC (3×5).
“Petru Morari este un luptător tânăr care a impresionat încă de la debutul sau la profesionişti, drumul lui este către circuitul Glory însă mai avem de confirmat încă trei meciuri”, spune antrenorul Alin Falcuşan, sufletul clubului Knock Down Timişoara.
“M-am mutat din Chişinău la Timişoara special pentru a îmi continua cariera sub instruirea maestrului Alin Fălcuşan, care este un antrenor cu o vastă experienţă şi este recunoscut de marile organizaţii din lume. Aici pot ajunge la cel mai înalt nivel din lume şi îmi doresc să demonstrez că se poate. Am pornit de foarte de jos şi sunt hotărât să lupt să ajung sus”, a spus Petru Morari, un sportiv talentat şi combativ, care merită urmărit.
Comentarii prin facebook