Comuna Șandra a rămas fără primar

Luchian Savu

Luchian Savu

Prefectul Județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a emis ordinul de încetare a mandatului de primar pentru Luchian Savu, cel care conducea comuna Șandra. Decizia vine ca urmare a unui raport emis de Agenția Națională de Integritate – ANI, privind incompatibilitatea celui în cauză.

Savu este acuzat că ar fi deținut, în mandatul precedent, și funcția de primar, și cea de membru al consiliului de administrație al școlii din localitate.

”Am emis ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Şandra, domnul Luchian Savu, dat fiind că raportul ANI privind incompatibilitatea domnului primar a rămas definitiv în instanță. Atribuțiile funcției de primar vor fi preluate din acest moment de viceprimarul comunei”, a anunțat Ritivoiu.

Conform ANI, Luchian Savu a deținut, în mandatul 2012 – 2016, simultan funcția de primar și calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Șandra, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Cel vizat are la dispoziție 10 zile pentru a contesta decizia.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Huzoiu a spus: (februarie 24th, 2023 at 16:44 )

O mare prostie

hshshsj a spus: (februarie 24th, 2023 at 22:41 )

Nu stiu daca-i prostie sau nu, probabil ca avea si niste beneficii de pe urma celir 2 functii, adica a fost probabil si conflictul de interese undeva….primaria da banii, dar consiliul scolar alege firma castigatoare a unei liciratii de exemplu

vlad tepes a spus: (februarie 28th, 2023 at 11:12 )

Cand se v-a investiga si se v-a afla infractiunile demisului, nu ne v-a mira pe nimeni.
Am stiut cu totii de abuzurile si smecheriile demisului.
Tunul imobiliar cu terenurile „daruite”pe bani rudelor lui nevasta-sa si elitei comunei Sandra sunt foarte recente.
Numai DNA este capabil sa investigheze.
SUCCES

observator a spus: (martie 2nd, 2023 at 07:41 )

Mai nou si a pus o marioneta la conducerea primariei urmarind 3 obiective:
1. sa aiba in continuare acces la sursa de bani,
2. sa arate ca numai el a fost capabil,
3. angajatii primariei sa i slugareasca in continuare la familia primarului pe gratis.
O MIZERIE ROMANEASCA.

Andrei a spus: (martie 3rd, 2023 at 22:13 )

Pai la Recas de ce nu I citează mandatul? Aaaa am uitat, alt partid, asta este PNL și la Recas PSD ca și prefectul! Teapa!vai mama noastră!

onestul a spus: (septembrie 30th, 2023 at 14:34 )

Un om corect si cu coloana vrtebrala nu fuge ca un sobolan atunci cand cineva ia pune intrebari sau vrea sa vorbeasca cu el.
Secretara are aceasi curaj de a „tuli” din primarie.
Unde este transparenta doamnelor si domnilor din primaria Sandra?

anonim a spus: (septembrie 30th, 2023 at 14:37 )

Demisule, ai curajul si foloseste-ti o poza actuala si nu poza de cand cheltuiai bugetul cu Alinuta educatoarea !

anonim a spus: (mai 12th, 2024 at 10:32 )

Bai, moaca de corupt si spagar, dute la Strehaia!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3

Din 2006 de la reintroducerea barajelor de promovare în „Divizia C”, Timișul era o adevărată campioană a acestor dueluri, pierzând doar de câteva ori accederea în liga superioară, însă acum au început să se dune și eșecurile. Dacă anul trecut, CSM Lugoj nu a făcut față campioanei din Gorj, în acest an nici CS Sânandrei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan

Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Discuțiile în contradictoriu, legate de sediile degradate ale Bibliotecii Județene Timiș, deținute de Primăria Timișoara, purtate pe tonuri înalte în luna martie a acestui an, între Consiliul Județean Timiș și municipalitatea timișoreană au acum, în miez de vară, o finalitate total diferită. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat acordarea către Biblioteca Județeană, cu titlu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Județeană Timiș primește un nou contract de închiriere pe trei ani pentru spațiul din Freidorf
Muncipalitatea timișoreană pregătește demolarea mai multor anexe de la Liceul Henri Coandă, care încurcă la reabilitarea energetică a clădirii. Acestea sunt situate pe terenul de pe strada Coriolan Brediceanu, la numărul 37. Printr-un proiect de hotărâre ce va fi înaintat Consiliului Local, anexele liceului vor fi trecute în domeniul privat al orașului, în vederea demolării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe anexe de la Liceul Henri Coandă sunt pregătite pentru demolare
Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
O firmă din Timișoara va primi aproape 400.000 de lei de la Teatrul Național Timișoara pentru a asigura servicii de pază și protecție pentru instituția de cultură. Contractul a fost acordat pe SEAP și are o durată de opt luni. Societatea Prosegur Security a fost declarată câștigătoare a contractului ”Servicii de Pază și Protecție Pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paza Teatrului Național Timișoara va fi asigurată de o firmă din Timișoara, pentru aproape 400.000 de lei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează statutul de instituție de învățământ superior de referință, fiind clasată în intervalul 1201–1400 în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS World University Rankings 2026. Cea mai bine clasată este Universitatea București, urmată de Babeș Bolyai Cluj, Alexandru Ioan Cuza Iași, Politehnica București, după care urmează și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a fost plasată în topul QS World University Rankings 2026, în intervalul 1201 – 1400
Primăria Buziaş a finalizat toate proiectele contractate prin PNRR, la termenele stabilite, anunţă primarul Sorin Munteanu. Valorea totală a celor cinci proiecte a fost de 3,65 milioane de euro. Cele cinci proiecte finalizate sunt: Reabilitarea prin eficientizare termică a clădirii dispensar- „policlinica” de str. Mihai Eminescu 2; Reabilitare prin eficientizare termica a Gradiniţei cu Program...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Buziaş a finalizat, la termen, toate proiectele contractate prin PNRR
Sâmbătă seara, aproape de ora 22, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gelu. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Timiș! O copilă de 10 ani a fost omorâtă într-un accident rutier de un șofer beat, care a fugit de la fața locului
Top