„Leii din Banat” joacă mâine (duminică, 30 aprilie) penultimul pe teren propriu din acest sezon. Ei primesc vizita formației CSO Voluntari, de la ora 18,00, la sala Constantin Jude.
Partida contează ca semifinală în grupa locurilor 5-8. Este jocul al doilea al seriei „trei din cinci”, după ce ilfovenii s-au impus pe teren propriu în prima confruntare.
A fost 96-84, miercuri, în urma unui meci echilibrat în cea mai mare parte a sa și în care tinerii alb-violeţi au primit multe minute pe parchet.
Cele două formații se înfruntă pentru a treia oară în acest sezon, după ce au făcut parte din aceeași conferință (B) în faza I a Ligii Naționale. CSO Voluntari, vicecampioană a României, a câștigat toate aceste trei întâlniri.
Pentru „Lei” este al 42-lea meci al sezonului. Cele 41 anterioare s-au disputat în trei competiții: 30 în Liga Națională, 8 în Alpe Adria Cup, 3 în Cupa României.
Va fi, de asemenea, penultimul joc pe teren propriu, alb-violeții urmând să mai evolueze acasă doar o dată, în turul secund al Grupei 5-8.
Comentarii prin facebook