La această oră, un număr mare de profesori protestează în fața Prefecturii Timiș. Ei au trecut și pe la sediul Primăriei Timișoara, unde au discutat cu Dominic Fritz.
Edilul șef și-a manifestat susținerea față de doleanțele profesorilor.
”Eu înțeleg că mulți părinți și copii suferă, dar cred că mesajul este corect. Felicit profesorii pentru unitatea de care dau dovadă. Este ridicol că Guvernul este surprins de grevă și de revendicările profesorilor. Situația era predictibilă și Guvernul trebuia să ia în serios inflația și efectul inflației asupra salariilor profesorilor. Se pot găsi bani dacă guvernul își asumă în sfârșit să taie pensiile speciale, să taie la nivel central toate aceste cumetrii și sinecuri. România este o țară bogată dacă vrea, dar trebuie să avem un Guvern curajos, care nu încearcă să scape de responsabilități. Desigur că e lipsă de curaj. Avem un prim ministru care este beneficiar al unei pensii speciale”, a spus primarul, după discuțiile purtate cu profesorii care au protestat.
Comentarii prin facebook