Echipele care lucrează la pregătirea celei mai noi autostrăzi care va porni de la Timișoara sunt pe teren. Pe teren se realizează foraje geotehnice în zona localităților Jebel și Liebling.
Pe acolo va trece viitoarea autostradă A9, care va lega Timișoara de granița cu Serbia, la Moravița. De aici, Serbia va construi o autostradă care va lega granița de Belgrad.
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că în acest moment se desfășoară etapa de elaborare a studiului de fezabilitate pentru obiectivul Autostrada A9 Timișoara – Moravița. Specialiștii execută foraje pentru studiul geotehnic în zona localităților Liebling – Jebel. Forajele sunt executate de echipele Formin S.A în cadrul contractului derulat de firma Search Corporation, care va realiza studiul de fezabilitate al viitoarei șosele rapide.
Dorința ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, este ca până în toamnă să și demareze lucrările la A9.
”Studiul de fezabilitate pe Timișoara – Moravița e undeva cu o lună întârziat. Undeva în septembrie va fi finalizat, ceea ce înseamnă că undeva în toamna târzie și acest proiect să poată fi lansat în licitație”, spunea Grindeanu la începutul lunii aprilie.
Semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate a avut loc în 2020, pentru 8,7 milioane de lei. Ulterior, suma alocată a fost majorată la peste zece milioane de lei https://debanat.ro/2023/01/contractul-pentru-studiul-de-fezabilitate-al-autostrazii-timisoara-belgrad-a-fost-modificat_385690.html
Comentarii prin facebook