Dominic Fritz anunţă o victorie în epopeea Casa Muhle. Învins în justiţie, proprietarul a finalizat lucrările

Proprietarul Casei Muhle a finalizat lucrările la monumentul istoric, iar o comisie din partea Primăriei şi a Direcției de Cultură va recepţiona lucrarea. Este aproape finalul unui lung şir de procese şi a intenţiei proprietarilor care s-au perindat de-a schimba arhitectura acestui imobil istoric al Timişoarei.

După ce a pierdut mai multe procese cu Primăria Timişoara, proprietarul Casei Muhle s-a conformat regulilor şi a finalizat lucrarea, anunţă primarul Dominic Fritz.

 “Epopeea Casei Mühle se apropie de final. Am câștigat definitiv în instanță împotriva proprietarului Casei Mühle, care a contestat executarea silită pentru amenda pentru întârzierea lucrărilor. Am cerut instanței să constate întârzierile și penalitățile care se impuneau pentru lipsa de respect și starea de degradare în care a stat imobilul mai mulți ani. Instanța a stabilit că trebuie să plătească 92.000 de lei. Proprietarul a contestat aceste penalități și a pierdut. După ce nu a plătit amenda, iar lucrarea a rămas în loc, am cerut executarea silită. Într-un final, presiunea a dat roade. Proprietarul a plătit prima tranșă de penalități și a declarat finalizarea lucrărilor”, a transmis Fritz

El a adăugat că, împreună cu Direcția de Cultură, municipalitatea va face parte din comisia de recepție și se va asigura că proiectul autorizat a fost respectat în întregime.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (iulie 5th, 2023 at 20:38 )

Pe domnul profesor preacinstit și veșnic neștiutor nu la deranjat 8ani de zile nici o ilegalitate din iubita lui Timișoară după care plînge acum și el și PNL-ul ,mare mirare că nu este întrebat de nici o instituție a statului de sănătate.

Poli 21 a spus: (iulie 5th, 2023 at 22:05 )

Iar pe si mai cinstitul mult prea stiutor in toate nu il deranjeaza sa se impauneze cu merite pe care nu le are.

Costel a spus: (iulie 5th, 2023 at 22:38 )

@ Reos, probabil așteaptă să se prescrie. De cercetarea penală pentru poarta ucigașă se mai știe ceva? Totul e sub batista de pe țambal.

foaie verde a spus: (iulie 6th, 2023 at 02:34 )

@reos @costel lucrurile astea au fost începute pe vremea „domnului profesor”. în vremea idolului vostru friț doar s-a terminat ce s-a început atunci, fără să aibă dânsul vreun merit, dar ca de obicei se laudă ca și cum a făcut el rahatul praf. la fel cum face cu restul proiectelor moștenite. în 3 ani friț n-a făcut nimic pt tm. și oricât vă scremeți voi useriștii, adevărul rămâne. așa că mai ușor cu propaganda, că nu mai prinde

@... lobodă, gura taximetriștilor slobodă! a spus: (iulie 6th, 2023 at 08:16 )

Nici n-are cum să facă, băi dășteptule, cu-atâta prostime așezată de-a curmezișul schimbărilor. Destul că ține lucrurile pe linia de plutire, în vremurile astea. Ce plm vrei să-ți facă, autostrăzi suspendate peste oraș? #@%$%@ cu profesorul vostru de comunism, cu tot!
Și mai înțelegeți și voi, că nu toți timișorenii sunt useriști – unii sunt pur și simplu timișoreni! Și dintre useriști, cu mare certitudine, că doar 0,001 % participă la paradele gay (același procent ca la PSD și PNL ori AUR, numai că la ei se numesc poponari).

@foaie verde a spus: (iulie 6th, 2023 at 08:19 )

Dacă deja o dai cu propaganda vezi că preacinstitul de cluburi care funcționau pe șestache nu sa atins niciodată și acum întreabăte oare de ce pe cît cu panglicile tăiate la viaductul de la Iulius mall cu care nu a avut nimic de-a face,deci ai dreptate mai ușor cu propaganda pentru că lista este lungă.

Roman Vasile a spus: (iulie 6th, 2023 at 08:37 )

Lucrările de restaurare și de renovare la casa Muhle , au fost executate de către firma SC Restaurotim Construct SRL, al cărui proprietar este d-l inginer Roman Vasile , cu o experienta de 21 de ani în restaurarea clădirilor istorice.
Printre alte proiecte se numără Bastionul Theresia,Palatul Bruck,Palatul Neuhaus, Palatul Emer, Palatul Gemeinhardt și altele.

cetatean a spus: (iulie 6th, 2023 at 08:49 )

Da fratele meu. Tot ce a început Ciuhi e al domnului profesor că este important cine pune în practică și finalizează. Iar cele care le-a inițiat domnul profesor sunt mai importante pentru că el le-a intiat și nu e important cine le finalizează. Ce mai, dacă și a vorbit sau visat domnul profesor ceva e cel mai important.

Andrei a spus: (iulie 6th, 2023 at 09:55 )

Costel@ Da ce, Robu a tăiat poarta sa cada pe copii aia? Piedone la Bucuresti cum a fost declarat nevinovat pt. Colectiv! Vorbiți niște inepții fără sa va uitați în oglinda! Lasă că I bine la PMT cu lăbarii ăștia care nu sunt instare sa termine ce au lăsat ceilalți! Voi nu vedeți cita ura seamănă astia?

Goerg a spus: (iulie 6th, 2023 at 10:56 )

Iubitil pe Dominic .
E specialist. De cînd este primul gospodar(cre că 3 ani) NA reușit să termine bd. Cetății de nici 2 km chiar daca a spart și sparge in continuare străzile.
Iar alții au reușit să facă un Transfăgărășan in 4 ani
E PROSTI.
Ești deja de-al nostru Dominic.
Te mai votam încă 10 mandate

Costel a spus: (iulie 6th, 2023 at 11:13 )

@Andrei, am stat si m-am gandit daca sa paspund la ineptiile tale. Intrebare: cine a semnat autorizatia de constructie? Se presupune ca barem unul din clica ce l-a inconjurat s-ar fi priceput la inginerie, dar se pare ca to(n)ti erau cofetari, frizeri si alte meserii. Pai cum sa semnezi autorizatia de constructie ca primaru’, fara sa intrebi un inginer pe bune, nu pe Chisculita. Se pare ca esti specialist in microprocesoare (asta asa, sa te laud, sa nu-ti pun in fata ca esti ceva lingau), prieten cu Nasleu. Adica nu, ca si ala s-a dezis de robu. M-am prins, Sau esti Chisculita sau Diaconu. Ca numa’ astia au mai ramas in jurul robului, in afara de spalatii pe creier ce la- insotit in permanenta.

@Cyborghe Goerghe a spus: (iulie 6th, 2023 at 11:29 )

Du-te și te uită pe planul de lucrări de la Bd Cetății și vezi care-i graficul lucrării.
De terminarea tardivă a refacerii Fântânii cu Pești, ce zici?
Dacă tu crezi că condițiile construirii Transfăgărășanului sunt comparabile cu cele în care se repară Bd Cetății, înseamnă că ai doi neuroni. Chiar lăsând deoparte eforturile uriașe, condițiile mizere și zecile (neoficial sutele) de morți dintre cei înrolați obligatoriu la 18 ani în armată și trimiși pe șantier, tot obligatoriu.
Ceea ce se vrea ironie, în cazul tău, e prostie sinistră.

Baluba a spus: (iulie 6th, 2023 at 12:31 )

Ce optică de MITICI aveți !

Timisorean obiectiv a spus: (iulie 6th, 2023 at 14:52 )

Goerg ( sau Georg ? sau George ? ). Lucrarile pe Cetatii iau inceput in 28 iunie 2021 si au termen de executie, doi ani jumatate. Costa aproape 20 milioane eur bani, integral din bugetul local, adica din banii nostri ai timisorenilor. Doar ca idee cele doua pasaje Sapca si Jiul au costat 10 milioane eur ( impreuna ! )

Codruta Clenciu a spus: (iulie 6th, 2023 at 21:05 )

,, Chibițăm în contiunuare, ori ne oprim azi, aici? ,,

Codruta Clenciu a spus: (iulie 6th, 2023 at 21:07 )

Proiect în derulare, seară faină oamenilor@

Constantin a spus: (iulie 7th, 2023 at 01:42 )

Halal de restaurare la Palatul Bruck, deja cade in degradare, se cojeste ca o banana uitata in soare. A fost restaurat cu materiale de 2 lei, si-a umplut bine buzunarele acest asa zis domn profesor. Rusine!

Doru a spus: (iulie 7th, 2023 at 13:25 )

Păi în legătură cu ce a spus „foaia verde” de acord cu el,
dl frit se ocupa cu altele si anume sa sponsorizeze parade gay sa ii susțină etc,si sa se laude cu ce alți au început inaintea lui…o sa mai iese primar cand zboară porcul

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.