Povestea cartierelor Timișoarei este acum mai ușor de aflat, atât de vizitatori, dar și de locuitorii orașului. Pe străzi, în cartierele Iosefin, Elisabetin, Fabric, Cetate și Giroc, au fost instalate 80 de panouri informative au fost amplasate, pentru a spune povestea istorică și culturală a locurilor, în cadrul unui proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul inițiativei culturale Spotlight Heritage Timișoara pusă în operă de Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul de e-Learning și Centrul Multimedia.
”Spotlight Heritage Timișoara îmbină realul și virtualul pentru a promova și pune în lumină 5 dintre cartierele istorice ale Timișoarei. Oamenii sunt invitați să înțeleagă Timișoara altfel. Informațiile istorice sunt însoțite de secvențe de amintiri personale, ale unor locuitori sau vizitatori, în română și engleză.”, ne transmit cei de la primărie.
Toate informațiile din cadrul expoziției stradale pot fi accesate și în format digital. Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresa https://spotlight-timisoara.eu/ și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple, căutând „Spotlight Timișoara”.
Spotlight Heritage este un proiect care se adresează atât timișorenilor, cât și celor care vizitează Timișoara și pune în valoare locuri emblematice pentru identitatea orașului.
Comentarii prin facebook