”Ecluze pe Bega”. Vama cu Serbia pe apă se va redeschide pentru ambarcațiuni de agrement după mai bine de șase decenii

Cu o istorie bogată de aproape trei secole, navigația bănățeană, va cunoaște în acest sfârșit de săptămână un nou episod istoric: redeschiderea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă, după 65 de ani de la ultima cursă de agrement cu pasageri efectuată pe Bega. Evenimentul face parte din activitatea ”Peisaj în mișcare” a proiectului cultural “Ecluze pe Bega”, ce propune o nouă viziune pentru canalul navigabil, pe toată lungimea acestuia, până la vărsarea în Tisa.

Activitatea lunii septembrie din cadrul proiectului cultural “Ecluze pe Bega” se numește “Peisaj în mișcare” și are ca scop promovarea peisajului cultural, a navigabilității și mobilității alternative pe canalul navigabil Bega și pe malurile acestuia.

Pentru prima dată după 65 de ani va fi deschis un punct de trecere a frontierei de stat cu Serbia pe apă, destinat ambarcațiunilor mici.

Ultimul vas de pasageri a trecut granița în 1958, legătura pe apă fiind apoi întreruptă datorită contextului politic de atunci. Proiectul “Ecluze pe Bega” trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea creării de noi rute turistice sau comerciale între cele două state vecine și promovează oportunitatea redescoperirii bogatei istorii a navigației bănățene.

Programul anunţat de organizatori:

Ziua 1 – vineri – 22 septembrie 2023

12.00 • Pornim din Timișoara la bordul Pelicanului, cu destinația Otelec. Durata călătoriei este de aproximativ 5 ore. În cazul în care dorești să mergi la bordul Pelicanului te rugăm să te înscrii aici – https://bit.ly/EpB22septembrie

Trebuie, de asemenea, să ai în vedere că NU putem asigura transport înapoi către Timișoara!

17.30 • Sosire la Otelec, acostăm în vechiul port al comunei, ce a constituit timp de decenii o destinație turistică pentru timișoreni

18.00 – 00.00 – Te poți răcori cu o bere sau cu o limonadă în vechiul port Otelec, la bordul Pelicanului, singurul bar mobil din Timișoara, ambarcațiune legendară restaurată cu eforturi considerabile de actualii proprietari

18.00 – 20.00 – Plimbări de agrement pe Bega în zona portului Otelec cu canotca Timișoara. Ambarcațiunea a fost construită în luna iulie de către elevii Școlii Babel, cu sprijinul maestrului marangoz Viorel Gheorghe (Asociația Mila 23 Ivan Patzaichin/Rowmania). Redescoperim biodiversitatea de pe Bega și frumusețea unică a #RâuluiNostru

18.00 – 21.00 – Vizităm Școala Veche Otelec, o colecție unică de patrimoniu cultural bănățean întreținută de sculptorul Geza Molnar. Ne bucurăm de surprizele pregătite de Primăria comunei Otelec în zona portului și purtăm discuții în aer liber, în jurul unui foc de tabără, despre oportunitatea reluării navigației pe Bega și importanța reconectării localităților de pe cursul de apă

Ziua 2 – sâmbătă – 23 septembrie 2023

09.00 – Pornim din Otelec cu destinația Srpski Itebej. La bordul Pelicanului se vor afla membrii echipei extinse a proiectului, parteneri, reprezentanți ai localităților aflate pe cursul Begheiului navigabil și al autorităților regionale și naționale cu atribuții în gestionarea corpului de apă

10.30 – Sosire în ecluza de la Srpski Itebej

11.00 – Conferință de presă în care vom prezintă activitatea Peisaj în mișcare și proiectul Ecluze pe Bega jurnaliștilor sârbi și români. Așteptăm ambarcațiunile din Serbia care vor face alături de noi drumul spre Timișoara și pornim împreună să sărbătorim Capitala Culturală Europeană în centrul orașului nostru!

13.00 – Sosire în portul Otelec. De aici poți face alături de noi drumul spre casă, la bordul Pelicanului, te așteptăm! Ne poți prinde și pe traseu, vom fi în ecluza de la Uivar în jurul orei 14.30 și în ecluza de la Sânmihaiu Român în jurul orei 16.30. Nu e nevoie de rezervare, putem ”găzdui” și bicicleta ta, în cazul în care ai ales să vizitezi Serbia pe două roți!

18.00 – 18.30 – Ambarcațiunile prietenilor noștri din Serbia și Pelicanul sosesc în centrul Timișoarei, la pontonul D’arc pe Mal

19.30 – Concert Drink or die (SRB)

20.30 – Concert COMA (RO)

Ziua 3 – duminică – 24 septembrie 2023

11.45 – Cei care doresc să facă o excursie cu Pelicanul până la ecluza de la Sânmihaiu Român sunt așteptați la piciorul podului Andrei Șaguna, la pontonul D’arc pe Mal.

Înscrierile pentru tura care durează aproximativ 2 ore sunt obligatorii și se pot face aici -https://bit.ly/EpB24septembrie

12.00 – Pornim spre Sânmihaiu Român la bordul Pelicanului și îi însoțim pe navigatorii sârbi până la prima ecluză din drumul lor spre casă. Le spunem la revedere și apoi ne întoarcem spre casă, bucurându-ne de frumusețea Begheiului sălbatic în această perioadă a anului

14.00 – Acostăm în spatele Catedralei și punem punct final activității Peisaj în mișcare

Proiectul ”Ecluze pe Bega / Conexiuni culturale” face parte din Programul cultural național ”Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.