La început de toamnă, Primăria Timișoara se luptă cu țânțarii în cea de-a cincea acțiune de dezinsecție a anului

Dezinsecție din avion

Dezinsecție din avion

O nouă dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvicidarelor de pe raza municipiului Timișoara, va avea loc, în perioada 10-20 octombrie, în funcție de condiţiile meteo. Tratamentele de dezinsecție vor fi terestre și se vor desfăşura între orele  21:00 – 06:00.                            Cetățenilor li se recomandă să ocolească, pe cât posibil, zonele de acţiune pe perioada pulverizării, pentru a evita eventualele incidente neplăcute. De asemenea, se recomandă apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv să scoată stupii în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Aceasta este a cincea acțiune de dezinsecție organizată pe raza municipiului Timișoara de la începutul verii și până acum. Ultimele acțiuni de dezinsecție au fost organizate în perioada 19 – 30 septembrie și au inclus atât tratamente terestre, cât si aeriene.

În conformitate cu dispozițiile legale, asociaţiile de proprietari/locatari, proprietarii de gospodării individuale şi cetăţenii care locuiesc în imobile cu două sau mai multe apartamente, au obligația, la rândul lor, prin operatorii specializaţi, să desfășoare acțiuni de deratizare şi dezinsecţie, în termen de 5 zile de la constatarea apariţiei rozătoarelor sau insectelor. Acestea trebuie să efectueze lucrări de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie; să efectueze lucrări de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci); să execute lucrări de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu; să ia măsuri de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi; să NU execute lucrări  de dezinsecţie, aplicare de pesticide sau substanţe care afectează insectele polenizatoare fără autorizare;

Nerespectarea obligaţiilor de mai sus se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între  500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica încheie cantonamentul cu o victorie și vine acasă cu moralul ridicat

Politehnica Timișoara a încheiat cantonamentul vineri seara cu o victorie, scor 4-3 (2-2) în fața celor de la Al-Faisaly FC, formație care a promovat în elita Arabiei Saudite. Echipa viola a fost condusă cu 2-0 după 20 de minute în jocul disputat la Beltinci (Slovenia), dar a reușit să întoarcă spectaculos rezultatul prin golurile lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica încheie cantonamentul cu o victorie și vine acasă cu moralul ridicat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri dimineața, achiziția a două clădiri edificate pe terenul, proprietate a orașului, de la ștrandul Electrometal, aflat pe malul Begăi. Era vorba despre clădirile ”legale”, altele decât cele supuse demolării de către primărie, care mai existau acolo și despre care municipalitatea a spus că nu erau ridicate cu autorizație. Acum,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea restaurant sau biergarden în clădirile cumpărate de la Electrometal pe malul Begăi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.