Open Education & Science Workshop 2024, un eveniment deosebit, sub tutela UPT

Peste 360 de participanți online în webinar și 80 de persoane prezente fizic au participat vineri, 8 Martie 2024, la a XI-a ediție a Open Education & Science Workshop, eveniment internațional dedicat provocărilor și oportunităților din domeniul științei și educației deschise, găzduit de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală.

Împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și proiectul Ent-r-e-novators, cu sprijinul IEEE Romania, în cadrul Săptămânii Educației Deschise 2024 susținută de Open Education Global, ediția din acest an a reunit 11 specialiști de renume din România, Olanda, Letonia, Austria, Portugalia și Belgia. Prezentările acestora au pus accent pe diverse aspecte ale practicilor, instrumentelor și metodelor din sfera științei deschise și educației deschise și pe modul în care acestea pot fi integrate în viața de zi cu zi, cu accent pe contextul universitar, al proiectelor de cercetare și al educației în general. Discuții interesante și întrebări punctuale au avut loc în cadrul panelurilor care au reunit prezentatorii, în mod hibrid, la finalul fiecărei sesiuni de prezentări.

Evenimentul a fost dedicat comunităților de cadre didactice din toate sferele academice, cât și studenților, formatorilor IT sau departamentelor de resurse umane și a înregistrat un real succes cu privire la interesul crescut pe care comunitatea științifică și academică l-a adus în memoria comunității colective, adunând la acest eveniment persoane care au petrecut alături de organizatori mai bine de șase ore într-o sesiune interactivă, cu numeroase întrebări și curiozități adresate prezentatorilor sau diferiților experți care au participat la workshop.

Publicul a fost unul divers, astfel că în mediul online evenimentul s-a bucurat de participanți nu doar din România, ci și din Austria, Belgia, Letonia, Portugalia și Olanda, care au participat activ la workshop, inițiind discuții cu vorbitorii, dar și schimbând date și informații despre bunele practici în instituțiile proprii și abordările pe care aceștia le-au implementat cu ajutorul științei deschise și a educației deschise.
Printre temele abordate în cadrul workshopului s-au numărat:
● Prezentări despre proiectele europene E³UDRES² și Ent-r-e-novators, pentru înțelegerea contextului și a obiectivelor acestor inițiative europene care promovează practicile deschise și cooperarea universitară;
● Provocări și oportunități în implementarea practicilor de știință deschisă;
● Utilizarea resurselor educaționale deschise pentru a îmbunătăți predarea și învățarea;
● Open Science (Știința deschisă), rolul Open pedagogies (Pedagogii deschise) și al tehnologiilor emergente;
● Impactul pe care Inteligența Artificială generativă îl are asupra educației deschise.

„Considerăm că accesul liber la cunoaștere și resurse educaționale este esențial pentru progresul societății, iar acest workshop contribuie semnificativ la promovarea principiilor fundamentale ale științei și educației deschise”, a transmis prof. dr. ing. Radu Vasiu câteva cuvinte despre organizarea ediției din acest an.

Luís Coelho, coordonatorul proiectului Ent-r-e-novators, profesor la Institutul Politehnic din Setubal, Portugalia, a declarat: „Acest workshop este foarte important pentru membrii universităților noastre, din alianța E³UDRES² , cercetători, doctoranzi și profesori, deoarece prezintă cele mai noi aspecte în Open Science, dar este și rezultatul cercetărilor și analizelor făcute în primul an de proiect. Astfel, a rezultat cât este de important să îi pregătim pe membri noștri în promovarea principiilor corecte și etice de știință, dar și cum să poată să producă inovare în regiuni.”

Evenimentul a avut loc în sala K1, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, dar și online pe platforma Zoom, și a fost transmis live pe Facebook. Participarea a fost liberă, prezentările s-au desfășurat în engleză iar participanții au primit Open Education Workshop Participant Open Badges (Certificate digitale deschise) online și în plus, Certificate de participare pentru participanții fizic, în sală, eliberate de UPT cu validarea IEEE Romania.

„Ediția din acest an a Open Education & Science Workshop a fost un real succes, demonstrând interesul crescut pentru domeniul științei și educației deschise. Prezentarea de către experți de renume a celor mai noi tendințe și bune practici a contribuit semnificativ la stimularea dialogului și la identificarea de soluții inovatoare pentru provocările actuale, întâlnite atât în domeniul academic, cât și în viața de zi cu zi; de la impactul pe care rolul pe care educația deschisă și pedagogiile deschise îl au asupra tehnologiilor emergente, până la impactul pe care Inteligența Artificială îl are asupra educației deschise. M-au bucurat discuțiile ușor în contradictoriu, deoarece ele au permis explicarea, cu exemple reale, a unor concepte care altfel pot părea abstracte și nu de interes pentru fiecare dintre noi. Dar, în practica actuală, fiecare educator, cercetător și student are zilnic activități care conțin elemente de practici deschise”, a transmis dr. Diana Andone, directoarea Departamentului de ID/IFR și Educație Digitală și coordonatoarea acestor workshopuri.

Prezentările și materialele de la ediția din acest an vor fi disponibile pe platforma UniCampus.ro pentru a facilita liberul acces la informații, susținând astfel dezvoltarea continuă a sferelor academice, tehnologice, tehnice și științifice, inclusiv abordările de practici deschise pe care oamenii le pot utiliza în viața de zi cu zi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord

Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.