68 de garaje din Zona Lipovei vor fi dărâmate

68 de proprietari de garaje din Zona Lipovei vor fi anunțați de primărie că trebuie să își ia adio de locația unde își țineau automobilul sau murăturile. Acestea vor fi dărâmate, pentru a face loc unor noi locuri de parcare.

Municipalitatea a anunțat că în aceste zile transmite notificări către deținătorii a 68 de garaje de pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în spatele blocurilor B115-B118 și B122-B125.

Pe lângă faptul că rămân fără garaje, proprietarii acestora vor trebui să se ocupe, pe cheltuială proprie, și de demolarea acestora. În caz contrar, o face Primăria și banii necesari vor fi imputați deținătorul garajului.

De la data luării la cunoștință, deținătorii garajelor au la dispoziție 30 de zile pentru a demola construcțiile provizorii în regie proprie. În cazul în care, după 30 de zile, nu au efectuat lucrarea de demolare, aceasta va fi realizată de către municipalitate, iar cheltuiala va fi recuperată de la beneficiarul contractului de închiriere.

Lupta pentru demolarea acestor garaje nu se oprește aici, ne garantează primarul.

Continuăm cu demolarea garajelor pline de vechituri, care ocupă domeniul public, și amenajăm locuri de parcare, dar și spații verzi, în jur de 80-90, pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru zona Lipovei, unde avem deja 150 de noi locuri de parcare pe locul fostelor garaje, lucrăm la clarificarea situației juridice și de patrimoniu pentru alte zeci de garaje, ca să ajungem la un cartier liber de aceste construcții vechi. Urmează notificări și pentru deținătorii de garaje din cartierele Aradului, Modern, Șagului și Martirilor”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

În etapele anterioare, în zona Lipovei, municipalitatea a avut o foarte bună colaborare cu cetățenii, astfel că mulți și-au demolat garajele imediat după ce au primit notificarea.

Proiectul face parte dintr-un program amplu al Primăriei Timișoara, demarat încă din mandatul fostului primar Nicolae Robu. Acesta vizează amenajarea de noi locuri de parcare, căi de acces, trotuare, spații verzi și arbori, precum și un sistem modern de canalizare pentru colectarea apelor pluviale. În câteva dintre locurile unde au fost realizate asemenea noi amenajări, cetățenii din zonele respective au reclamat calitatea slabă a lucrărilor efectuate.

Până acum, peste 300 de locuri de parcare au fost amenajate în cartiere precum Lipovei, Girocului, Șagului și Modern.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

liviu a spus: (octombrie 25th, 2024 at 11:08 )

iNTERESANT CA ORICATE LOCURI DE PARCARE SE FAC MULTI DINTRE SOFERI PARCHEAZA NU PE LOCURILE NOU CONSTRUITE CI TOT PE TROTUARE ,TOT PE SPATIILE VERZI ,TOT PE PISTELE DE BICICLETE ETC.
LA VIENA NU POTI PARCA DECAT PE LOCUL TAU PLATIT..acolo numai odata sa parchezi unde nu ai voie si primesti o amenda mare care te va face sa ti cont in viitor unde parchezi.Timisoara a fost odata mica Viena. Acum este AR-HD-GJ-MH -CS la Timisoara.
Ce ar trebui sa stie noii nostri concitadini este ca :
” WHEN[YOU ARE IN TIMISOARA , DO AS TIMISOARA DOES.”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top